Citește Biblia TLM Daniel capitolul 11
21. În locul lui se va ridica unul care va fi dispreţuit, căruia nu i se va da demnitatea regatului; el va veni într-un timp când se va trăi fără griji şi va pune mâna pe regat prin linguşire.
22. Iar braţele inundaţiei vor fi inundate din cauza lui şi zdrobite, aşa cum va fi şi Conducătorul legământului.
23. Şi, pentru că se vor alia cu el, va lucra cu viclenie, va urca şi se va întări cu ajutorul unei naţiuni mici.
24. În timpul când se va trăi fără griji, el va intra chiar în regiunea bogată a provinciei şi va face ce n-au făcut nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui. Va împărţi între ei lucrurile jefuite, prăzile şi bunurile; şi va urzi planuri şi împotriva locurilor fortificate, dar numai pentru un timp.
25. El îşi va stârni puterea şi curajul împotriva regelui sudului, cu o mare armată. La rândul lui, regele sudului se va pregăti de război cu o armată foarte mare şi puternică. Şi el nu va rezista, pentru că se vor urzi planuri împotriva lui.
26. Cei care mănâncă mâncărurile lui alese îi vor cauza prăbuşirea.
Armata lui se va împrăştia şi mulţi vor cădea ucişi.
27. Iar aceşti doi regi vor urzi lucruri rele în inima lor şi, stând la aceeaşi masă, vor vorbi minciuni. Dar nimic nu va reuşi, fiindcă sfârşitul este pentru timpul fixat.
28. Şi el se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri, iar inima lui va fi împotriva legământului sfânt. El va acţiona cu eficienţă şi se va întoarce în ţara lui.
29. La timpul fixat se va întoarce şi va veni împotriva sudului, dar la sfârşit nu va mai fi ca la început.
30. Împotriva lui vor veni corăbiile din Chitim şi el se va descuraja.
Se va întoarce, va pronunţa condamnarea împotriva legământului sfânt şi va acţiona cu eficienţă; da, se va întoarce şi îşi va îndrepta atenţia spre cei ce părăsesc legământul sfânt.
meniu prim"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~