Citește Biblia TLM Ioel capitolul 2

Setări Biblia
11. Iehova va face să-i răsune glasul înaintea armatei sale, căci tabăra sa este foarte numeroasă şi cel ce-şi împlineşte cuvântul este puternic. Da, ziua lui Iehova este mare şi înfricoşătoare; cine poate s-o îndure?“
12. „De aceea“, zice Iehova, „întoarceţi-vă acum la mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi cu vaiet!
13. Sfâşiaţi-vă inima, nu veşmintele! Întoarceţi-vă la Iehova, Dumnezeul vostru, căci este binevoitor şi îndurător, încet la mânie şi bogat în bunătate iubitoare, şi îi va părea rău de nenorocire.
14. Cine ştie dacă nu se va întoarce, dacă nu-i va părea rău şi nu va lăsa apoi o binecuvântare, o ofrandă de cereale şi o ofrandă de băutură pentru Iehova, Dumnezeul vostru?
15. Sunaţi din corn în Sion! Sfinţiţi un post! Anunţaţi o adunare solemnă!
16. Adunaţi poporul şi sfinţiţi adunarea! Adunaţi-i pe bătrâni! Adunaţi-i pe copii şi pe cei ce sug la sân! Să iasă mirele din încăperea lui şi mireasa din camera ei de nuntă!
17. Să plângă preoţii, slujitorii lui Iehova, între portic şi altar şi să zică: «Ai milă, o, Iehova, de poporul tău şi nu-ţi face moştenirea de batjocură, nu lăsa naţiunile să stăpânească peste ei! De ce să se spună printre popoare: „Unde este Dumnezeul lor?“»
18. Iehova va fi plin de zel pentru ţara sa şi se va îndura de poporul său.
19. Iehova va răspunde şi îi va spune poporului său: «Iată că vă trimit cereale, vin nou şi ulei şi vă veţi sătura cu ele. Nu vă voi mai face de batjocură printre naţiuni.
20. Îl voi îndepărta de la voi pe cel ce vine din nord şi-l voi risipi într-o ţară fără apă şi într-o întindere pustiită, cu faţa spre marea de la est şi cu spatele spre marea de la vest. Şi se va ridica duhoarea lui şi se va înălţa mirosul lui respingător, pentru că El va face lucruri mari».
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 2 din 3
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ioel >> Citește Biblia TLM Ioel capitolul 2 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~