Citește Biblia TLM Leviticul capitolul 7
1. Iată legea ofrandei pentru vină: Este un lucru preasfânt.
2. În locul unde se înjunghie ofranda arsă să se înjunghie şi ofranda pentru vină, iar cu sângele ei să se stropească altarul de jur împrejur.
3. În ce priveşte toată grăsimea ei, să prezinte din ea coada grasă şi grăsimea care acoperă intestinele,
4. precum şi cei doi rinichi şi grăsimea de pe ei, care este şi pe şale. Grăsimea de pe ficat s-o scoată împreună cu rinichii.
5. Preotul să le pună să fumege pe altar ca ofrandă prin foc pentru Iehova. Este o ofrandă pentru vină.
6. S-o mănânce orice bărbat dintre preoţi. Să fie mâncată într-un loc sfânt. Este un lucru preasfânt.
7. Cum este ofranda pentru păcat, aşa este şi ofranda pentru vină. Există o singură lege pentru ele. Să-i revină preotului care va face ispăşire cu ea.
8. Dacă un preot prezintă ofranda arsă a vreunui om, pielea ofrandei arse pe care acesta i-a prezentat-o să-i revină preotului.
9. Orice ofrandă de cereale coaptă în cuptor şi orice ofrandă făcută în cratiţa adâncă pentru prăjit şi pe plită să fie a preotului care o prezintă. Ea să-i revină lui.
10. Dar orice ofrandă de cereale frământată cu ulei sau uscată să fie a fiilor lui Aaron, atât a unuia, cât şi a celuilalt.
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~