Citește Biblia TLM Iona capitolul 1

Setări Biblia
1. Cuvântul lui Iehova a venit la Iona, fiul lui Amitai, zicând:
2. „Scoală-te, du-te la Ninive, oraşul cel mare, şi anunţă împotriva lui că răutatea lor a ajuns înaintea feţei mele!“
3. Dar Iona s-a sculat şi a fugit dinaintea lui Iehova spre Tarsis. În cele din urmă a coborât la Iope şi a găsit o corabie care mergea la Tarsis. A plătit călătoria şi s-a îmbarcat ca să plece dinaintea lui Iehova şi să se ducă cu ei la Tarsis.
4. Dar Iehova a stârnit pe mare un vânt năprasnic şi pe mare s-a iscat o furtună puternică, iar corabia era în pericol de naufragiu.
5. Marinarii s-au înfricoşat şi au început să strige după ajutor, fiecare către dumnezeul lui. Şi au aruncat în mare lucrurile din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Dar Iona coborâse în partea cea mai de jos a acelei corăbii cu punte, se culcase şi adormise adânc.
6. În cele din urmă, căpitanul vasului s-a apropiat de el şi i-a zis: „Tu ce faci, dormi? Scoală-te şi strigă către dumnezeul tău! Poate că adevăratul Dumnezeu va avea grijă de noi şi nu vom pieri“.
7. Şi şi-au zis unul altuia: „Haideţi să aruncăm sorţii, ca să ştim din cauza cui a venit peste noi această nenorocire!“ Au aruncat sorţii şi, în cele din urmă, a ieşit la sorţi Iona.
8. Atunci i-au zis: „Spune-ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Cu ce te ocupi şi de unde vii? Din ce ţară şi din ce popor eşti?“
9. Atunci el le-a zis: „Sunt evreu şi mă tem de Iehova, Dumnezeul cerurilor, Cel care a făcut marea şi uscatul“.
10. Oamenii aceia s-au înfricoşat şi i-au zis: „Ce-ai făcut?“ Căci oamenii aceia aflaseră că fugea dinaintea lui Iehova, pentru că le spusese el.

Pagina 1 din 2
capitolul 1 din 4
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Iona >> Citește Biblia TLM Iona capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~