Citește Biblia TLM Mica capitolul 5
1. „Acum îţi faci tăieturi, fiică a invadării; s-a pornit un asediu împotriva noastră. Ei îl lovesc pe judecătorul lui Israel cu nuiaua peste obraz.
2. Şi tu, Betleeme Efrata, care eşti prea mic ca să fii printre miile lui Iuda, din tine îmi va ieşi cel ce va fi conducător în Israel, a cărui origine este din vremuri străvechi, din zilele timpului indefinit.
3. De aceea, el îi va părăsi până va naşte cea care stă să nască. Iar ceilalţi fraţi ai lui se vor întoarce la fiii lui Israel.
4. El va sta şi va păstori cu puterea lui Iehova, în măreţia numelui lui Iehova, Dumnezeul său. Ei vor locui în siguranţă, pentru că domnia lui va ajunge până la marginile pământului.
5. Şi el va fi pacea. Iar, când asirianul va veni în ţara noastră şi va pune piciorul în turnurile noastre de locuit, vom ridica împotriva lui şapte păstori, da, opt prinţi dintre oameni.
6. Ei vor păstori ţara Asiriei cu sabia şi ţara lui Nimrod la intrările ei. El ne va elibera de asirian, când acesta va veni în ţara noastră şi va pune piciorul pe teritoriul nostru.
7. Iar rămăşiţa lui Iacob va fi în mijlocul multor popoare ca roua de la Iehova, ca ploile bogate pe iarbă, care nu depind de om, nici nu aşteaptă nimic de la fiii omului pământean.
8. Rămăşiţa lui Iacob va fi printre naţiuni, în mijlocul multor popoare, ca un leu printre fiarele pădurii, ca un leu puternic printre turmele de oi: când trece, calcă în picioare şi sfâşie şi nu este nimeni care să le scape.
9. Mâna ta va fi cu mult deasupra vrăjmaşilor tăi şi toţi duşmanii tăi vor fi nimiciţi.“
10. „În ziua aceea“, zice Iehova, „voi nimici caii din mijlocul tău şi îţi voi distruge carele.
meniu prim"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~