Citește Biblia TLM Numerele capitolul 22
1. Apoi fiii lui Israel au plecat şi şi-au aşezat tabăra în câmpiile aride ale Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, faţă în faţă cu Ierihonul.
2. Şi Balac, fiul lui Ţipor, a văzut tot ce le făcuse Israel amoriţilor.
3. Moab s-a înspăimântat la vederea poporului, pentru că era numeros, şi Moab tremura de frica fiilor lui Israel.
4. Atunci Moab le-a zis bătrânilor Madianului: „Această adunare va mânca acum tot ce este împrejurul nostru, aşa cum mănâncă taurul verdeaţa câmpului“.
Pe timpul acela Balac, fiul lui Ţipor, era rege al Moabului.
5. El a trimis atunci nişte mesageri la Balaam, fiul lui Beor, în Petor, care este lângă Fluviu, în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme, zicând: „Iată că un popor a ieşit din Egipt! Iată că ei au acoperit pământul cât vezi cu ochii şi locuiesc chiar în faţa mea!
6. Acum, vino, te rog! Blestemă-mi poporul acesta, căci este mai puternic decât mine. Poate că aşa voi putea să-l lovesc şi să-l izgonesc din ţară, fiindcă ştiu bine că acela pe care-l binecuvântezi tu este binecuvântat şi acela pe care-l blestemi tu este blestemat“.
7. Astfel, bătrânii Moabului şi bătrânii Madianului au plecat cu plata pentru ghicire în mână, s-au dus la Balaam şi i-au spus cuvintele lui Balac.
8. Dar el le-a zis: „Rămâneţi aici peste noapte şi vă voi da răspuns aşa cum îmi va spune Iehova“. Şi prinţii Moabului au rămas la Balaam.
9. Atunci Dumnezeu a venit la Balaam şi a zis: „Cine sunt bărbaţii aceştia de la tine?“
10. Şi Balaam i-a zis adevăratului Dumnezeu: „Balac, fiul lui Ţipor, regele Moabului, i-a trimis la mine, zicând:
meniu prim"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~