Citește Biblia TLM Numerele capitolul 35

Setări Biblia
21. sau dacă, din duşmănie, îl loveşte cu mâna lui ca să moară, cel care l-a lovit să fie omorât negreşit. Este un ucigaş. Răzbunătorul sângelui să-l omoare pe ucigaş când îl întâlneşte.
Ex 21.13
Dar, dacă nu l-a pândit şi adevăratul Dumnezeu permite ca lucrul acesta să se întâmple prin mâna lui, atunci îţi voi stabili un loc în care va putea să fugă. ;
22. Dar dacă îl împinge neintenţionat, fără duşmănie, sau dacă aruncă în el cu ceva fără să-l pândească
23. sau dacă, fără să-l vadă, aruncă o piatră, cu care-i poate cauza moartea, sau o scapă peste el, iar acesta moare, dar el nu-i purta duşmănie şi nu voia să-i facă rău,
24. atunci adunarea să judece între cel care l-a lovit şi răzbunătorul sângelui, potrivit acestor judecăţi.
Num 35.12
Oraşele să vă servească drept refugiu împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigaşul să nu fie omorât înainte de a sta în faţa adunării pentru judecată. ;Ios 20.6
El să locuiască în oraşul acela până va sta înaintea adunării pentru judecată, până la moartea marelui preot care va fi în zilele acelea. Numai atunci ucigaşul se va putea întoarce. El va intra în oraşul lui şi în casa lui, în oraşul din care a fugit»“. ;
25. Adunarea să-l scape pe ucigaş din mâna răzbunătorului sângelui, apoi adunarea să-l ducă înapoi în oraşul de refugiu în care fugise, şi el să locuiască acolo până la moartea marelui preot care a fost uns cu uleiul sfânt.
Ios 20.6
El să locuiască în oraşul acela până va sta înaintea adunării pentru judecată, până la moartea marelui preot care va fi în zilele acelea. Numai atunci ucigaşul se va putea întoarce. El va intra în oraşul lui şi în casa lui, în oraşul din care a fugit»“. ;Ex 29.7
Să iei uleiul de ungere, să i-l torni pe cap şi să-l ungi. ;Lev 4.3
Dacă preotul, unsul, păcătuieşte şi prin aceasta face vinovat întregul popor, atunci, pentru păcatul comis, să-i prezinte lui Iehova ca ofrandă pentru păcat un taur tânăr, fără defect. ;Lev 21.10
Dar cel care este mare preot printre fraţii săi, pe al cărui cap a fost turnat uleiul de ungere şi a cărui mână a fost umplută de putere pentru a purta veşmintele preoţeşti, să nu-şi lase capul neîngrijit şi să nu-şi sfâşie veşmintele. ;
26. Dar dacă ucigaşul iese în afara hotarului oraşului de refugiu în care fugise,
27. iar răzbunătorul sângelui îl găseşte în afara hotarelor oraşului de refugiu şi răzbunătorul sângelui îl omoară pe ucigaş, asupra lui nu va fi vină de sânge.
28. Căci el trebuie să locuiască în oraşul de refugiu până la moartea marelui preot. După moartea marelui preot, ucigaşul se poate întoarce la pământul pe care-l are ca proprietate.
29. Acestea să fie pentru voi norme de judecată în toate generaţiile voastre, în toate locurile în care locuiţi.
Num 27.11
Dacă tatăl lui nu are fraţi, atunci moştenirea lui s-o daţi celei mai apropiate rude de sânge din familie şi ea s-o ia în stăpânire. Aceasta să fie o lege prin hotărâre judecătorească pentru fiii lui Israel, aşa cum i-a poruncit Iehova lui Moise»“. ;
30. Oricine loveşte de moarte un suflet să fie omorât ca ucigaş pe baza declaraţiei martorilor, dar un singur martor nu poate depune mărturie împotriva unui suflet pentru ca acesta să moară.
Deut 17.6
Cel ce merită moartea să fie omorât pe baza declaraţiei a doi martori sau a trei martori. Să nu fie omorât pe baza declaraţiei unui singur martor. ;Deut 19.15
Să nu se ridice un singur martor împotriva unui om cu privire la o nelegiuire sau un păcat, oricare ar fi păcatul comis. Lucrul acela să se stabilească prin gura a doi martori sau prin gura a trei martori. ;Mat 18.16
Dar, dacă nu ascultă, mai ia cu tine unu sau doi, pentru ca orice lucru să fie stabilit prin gura a doi sau trei martori. ;2Cor 13.1
Este a treia oară când vin la voi. „Orice lucru să fie stabilit prin gura a doi sau trei martori.“ ;Evr 10.28
Cine a nesocotit legea lui Moise moare fără îndurare, pe mărturia a două sau trei persoane. ;
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 35 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Numerele >> Citește Biblia TLM Numerele capitolul 35 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~