Citește Biblia TLM Matei capitolul 27
31. După ce şi-au bătut joc de el, i-au scos mantia, i-au pus veşmintele sale şi l-au dus să-l ţintuiască pe stâlp.
32. În timp ce ieşeau, au găsit un om născut în Cirena, pe nume Simon. Pe acest om l-au obligat să îndeplinească un serviciu, să ducă stâlpul de tortură.
33. Când au ajuns într-un loc numit Golgota, adică Locul Craniului,
34. i-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea.
35. După ce l-au ţintuit pe stâlp, au împărţit între ei veşmintele aruncând sorţii,
36. apoi s-au aşezat acolo ca să-l păzească.
37. Deasupra capului i-au pus în scris învinuirea care i s-a adus: „Acesta este Isus, Regele iudeilor“.
38. Atunci au fost ţintuiţi pe stâlp împreună cu el doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga lui.
39. Şi trecătorii au început să-l insulte, dând din cap
40. şi zicând: „O, tu care voiai să dărâmi templul şi să-l construieşti în trei zile, salvează-te! Dacă eşti fiul lui Dumnezeu, coboară de pe stâlpul de tortură!“
meniu prim"Atitudinea pozitivă poate să nu îți rezolve toate problemele , dar va deranja destul de mulți oameni pentru a merita efortul."
~ Herm Albright ~