Citește Biblia TLM Marcu capitolul 3

Setări Biblia
11. Chiar şi spiritele necurate, ori de câte ori îl vedeau, se prosternau înaintea lui şi strigau, zicând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“
Mar 1.23-24 ;Luc 4.41 ;Mat 14.33 ;Mar 1.1 ;SMS
12. Dar el le-a poruncit de multe ori cu tărie să nu dezvăluie cine este.
Mat 12.16 ;Mar 1.25-34 ;SMS
13. Apoi a urcat pe un munte şi i-a chemat pe cei pe care a vrut să-i cheme, iar ei s-au dus la el.
Mat 10.1 ;Luc 6.12 ;Luc 9.1 ;SMS
14. Şi a ales doisprezece bărbaţi, cărora le-a dat şi numele de „apostoli“, ca să rămână cu el şi să-i trimită să predice
SMS
15. şi să aibă autoritatea să scoată demonii.
SMS
16. Iată-i pe cei doisprezece pe care i-a ales: Simon, pe care l-a numit şi Petru,
Ioan 1.42 ;SMS
17. Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov (pe aceştia i-a mai numit Boanerghes, care înseamnă Fiii Tunetului),
SMS
18. Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Canaanitul
SMS
19. şi Iuda Iscariot, care mai târziu l-a trădat pe Isus. Şi el a intrat într-o casă.
SMS
20. Mulţimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce.
Mar 6.31 ;SMS
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 3 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Marcu >> Citește Biblia TLM Marcu capitolul 3 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~