Citește Biblia TLM Marcu capitolul 5
1. Şi au ajuns pe celălalt mal al mării, în ţinutul gherasenilor.
2. Imediat ce au coborât din barcă, un om stăpânit de un spirit necurat i-a ieşit înainte dintre mormintele de amintire.
3. El îşi avea locuinţa printre morminte şi până atunci nimeni nu-l putuse lega, nici chiar cu un lanţ,
4. căci de multe ori fusese legat cu obezi şi lanţuri, dar a rupt lanţurile şi a sfărâmat obezile şi nimeni n-avea putere să-l stăpânească.
5. Şi tot timpul, noapte şi zi, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi crestându-se cu pietre.
6. Dar, zărindu-l de departe pe Isus, a alergat şi s-a plecat înaintea lui
7. şi, după ce a strigat cu glas tare, a zis: „Ce-am eu de-a face cu tine, Isus, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu că nu mă vei chinui“.
8. Căci îi spusese: „Ieşi din omul acesta, spirit necurat!“
9. Şi l-a întrebat: „Care îţi este numele?“, iar el a răspuns: „Numele meu este Legiune, pentru că suntem mulţi“.
10. Şi l-a implorat de multe ori să nu trimită spiritele afară din ţinutul acela.
meniu prim"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~