Citește Biblia TLM Marcu capitolul 8
1. În zilele acelea, când era din nou o mare mulţime acolo şi nu aveau nimic de mâncare, el i-a chemat pe discipoli şi le-a zis:
2. „Mi-e milă de mulţimea aceasta, pentru că de trei zile stau lângă mine şi n-au ce mânca.
3. Dacă îi trimit acasă nemâncaţi, vor cădea pe drum. Şi unii dintre ei vin de departe“.
4. Dar discipolii săi i-au răspuns: „De unde ar putea cineva aici, într-un loc pustiu, să-i sature cu pâine pe oamenii aceştia?“
5. Însă el i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?“ Ei au răspuns: „Şapte“.
6. Şi el a poruncit mulţimii să se întindă pe pământ, a luat cele şapte pâini, a adus mulţumiri, le-a frânt şi le-a dat discipolilor săi ca să le pună înainte, iar ei le-au pus înaintea mulţimii.
7. Aveau şi câţiva peştişori şi, după ce a binecuvântat peştişorii, le-a spus să-i pună şi pe aceştia înainte.
8. Astfel, au mâncat, s-au săturat şi au strâns bucăţile rămase: şapte coşuri mari, pline.
9. Şi erau aproximativ patru mii de bărbaţi. Apoi le-a dat drumul.
10. Şi a urcat imediat în barcă cu discipolii săi şi s-a dus în regiunea Dalmanutei.
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~