Citește Biblia TLM Ioan capitolul 17
1. După ce a spus aceste lucruri, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a venit ceasul! Glorifică-l pe fiul tău, pentru ca fiul tău să te glorifice pe tine,
2. după cum i-ai dat autoritate peste orice carne, ca să le dea viaţă veşnică tuturor celor pe care i i-ai dat!
3. Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos.
4. Eu te-am glorificat pe pământ, sfârşind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac.
5. Şi acum, Tată, glorifică-mă alături de tine cu gloria pe care am avut-o alături de tine înainte de a fi lumea.
6. Le-am dezvăluit numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi tu mi i-ai dat, iar ei au respectat cuvântul tău.
7. Acum au ajuns să ştie că toate lucrurile pe care mi le-ai dat sunt de la tine,
8. căci cuvintele pe care mi le-ai dat mie eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au ajuns să ştie că am ieşit ca reprezentant al tău; şi au crezut că tu m-ai trimis.
9. Eu mă rog pentru ei; nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care mi i-ai dat, fiindcă sunt ai tăi
10. şi toate lucrurile mele sunt ale tale şi lucrurile tale sunt ale mele; şi am fost glorificat în mijlocul lor.
meniu prim"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~