Citește Biblia TLM Ioan capitolul 6
11. Isus a luat pâinile şi, după ce a adus mulţumiri, le-a împărţit celor care erau întinşi. Tot aşa, a împărţit peştişorii, cât au vrut.
12. După ce s-au săturat, el le-a zis discipolilor săi: „Adunaţi bucăţile rămase, ca să nu se risipească nimic“.
13. Ei le-au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri cu bucăţile de la cele cinci pâini de orz, care rămăseseră de la cei ce mâncaseră.
14. Astfel, când oamenii au văzut semnele pe care le-a făcut el, au început să zică: „Acesta este cu adevărat profetul care trebuia să vină în lume“.
15. De aceea, Isus, ştiind că vor să vină şi să-l prindă ca să-l facă rege, s-a retras din nou pe munte, numai el singur.
16. Când s-a lăsat seara, discipolii săi au coborât la mare
17. şi, urcând într-o barcă, au pornit pe mare, spre Capernaum. Se făcuse deja întuneric şi Isus încă nu venise la ei.
18. Marea era agitată, pentru că sufla un vânt puternic.
19. Totuşi, după ce au vâslit vreo cinci sau şase kilometri, l-au văzut pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-se de barcă. Şi s-au înfricoşat.
20. Dar el le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeţi!“
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~