Citește Biblia TLM Faptele capitolul 12

Setări Biblia
11. Venindu-şi în fire, Petru a zis: „Acum ştiu cu adevărat că Iehova şi-a trimis îngerul şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de tot ce aştepta poporul iudeilor“.
12. După ce s-a gândit la aceasta, s-a dus la casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau.
13. Când a bătut la uşa porţii, o servitoare pe nume Roda a venit să răspundă,
14. dar, recunoscând vocea lui Petru, de bucurie n-a mai deschis poarta, ci a alergat înăuntru şi a anunţat că Petru stătea la poartă.
15. Ei i-au zis: „Ţi-ai pierdut minţile!“ Dar ea susţinea cu tărie că aşa era. Ei au spus: „Este îngerul lui!“
16. Dar Petru stătea acolo şi bătea. Când au deschis, l-au văzut şi au rămas uluiţi.
17. Însă el le-a făcut semn cu mâna să tacă şi le-a istorisit amănunţit cum l-a scos Iehova din închisoare. Şi a zis: „Spuneţi-le aceste lucruri lui Iacov şi fraţilor“. Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc.
18. Când s-a făcut ziuă, nu mică a fost agitaţia printre soldaţi, care se întrebau ce se întâmplase, de fapt, cu Petru.
19. Irod l-a căutat peste tot şi, fiindcă nu l-a găsit, a interogat gardienii şi a poruncit să fie duşi la pedeapsă. Şi el a coborât din Iudeea la Cezareea şi a rămas un timp acolo.
20. El era pornit împotriva oamenilor din Tir şi din Sidon. Atunci, într-un gând, ei au venit la el şi, după ce l-au convins pe Blast, care supraveghea dormitorul regelui, au cerut pace, fiindcă ţinutul lor primea hrană din ţinutul regelui.
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 12 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Faptele >> Citește Biblia TLM Faptele capitolul 12 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~