Citește Biblia TLM Faptele capitolul 21
21. Dar ei au auzit zvonindu-se despre tine că-i înveţi pe toţi iudeii din naţiuni o apostazie de la Moise, spunându-le să nu-şi circumcidă copiii şi să nu umble potrivit obiceiurilor bine stabilite.
22. Atunci ce este de făcut? Oricum, ei vor auzi că ai sosit.
23. De aceea, să faci ce-ţi spunem: Avem patru bărbaţi care sunt sub o făgăduinţă.
24. Ia-i cu tine pe aceşti bărbaţi, curăţeşte-te cu ei potrivit ceremonialului şi îngrijeşte-te de cheltuielile lor, ca să-şi radă capul. Astfel, toţi vor şti că zvonurile pe care le-au auzit despre tine nu sunt adevărate, ci umbli cum se cuvine, respectând şi tu Legea.
25. Iar în ce-i priveşte pe credincioşii din naţiuni, am luat o hotărâre şi am trimis-o: că trebuie să se păzească de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale strangulate şi de fornicaţie“.
26. Astfel, a doua zi, Pavel i-a luat cu el pe acei bărbaţi, s-a curăţit cu ei potrivit ceremonialului şi a intrat în templu ca să anunţe zilele care trebuiau împlinite pentru curăţirea ceremonială, până când era prezentată ofranda pentru fiecare dintre ei.
27. Când cele şapte zile erau pe sfârşite, iudeii din Asia l-au văzut în templu şi, provocând tulburare în toată mulţimea, au pus mâna pe el
28. şi au strigat: „Bărbaţi ai lui Israel, ajutor! Acesta este omul care îi învaţă pe toţi pretutindeni împotriva poporului, a Legii şi a acestui loc! Ba chiar a adus greci în templu şi a pângărit acest loc sfânt!“
29. Căci îl văzuseră mai înainte pe Trofim, efeseanul, cu el în oraş şi credeau că Pavel îl adusese în templu.
30. Tot oraşul a fost cuprins de zarvă şi oamenii au fugit cu toţii la templu, au pus mâna pe Pavel şi l-au târât afară din templu. Şi imediat s-au închis uşile.
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~