Citește Biblia TLM 2 Corinteni capitolul 12
11. Am ajuns iraţional. Voi m-aţi obligat, fiindcă ar fi trebuit, de fapt, să fiu recomandat de voi. Căci nu m-am dovedit inferior în niciun lucru superapostolilor voştri, chiar dacă sunt un nimic.
12. Da, dovezile apostolatului meu le-aţi văzut printre voi prin toată perseverenţa, prin semne şi minuni şi prin lucrări de putere.
13. Fiindcă în ce privinţă aţi fost voi mai prejos decât celelalte congregaţii, decât că eu însumi nu v-am fost o povară? Iertaţi-mi cu bunăvoinţă această nedreptate!
14. Iată că este a treia oară când sunt gata să vin la voi, dar tot nu vă voi fi o povară. Căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi, fiindcă nu copiii trebuie să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii.
15. Iar eu voi cheltui cât se poate de bucuros şi chiar mă voi cheltui întru totul pentru sufletele voastre. Dacă eu vă iubesc atât de mult, trebuie să fiu iubit de voi mai puţin?
16. Dar, oricum ar fi, nu v-am împovărat. Însă voi ziceţi că am fost „viclean“ şi v-am prins „prin şiretlic“.
17. Oare am profitat de pe urma voastră prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi?
18. Am stăruit pe lângă Tit să vină la voi şi l-am trimis cu el pe fratele. A profitat Tit de pe urma voastră? N-am umblat noi în acelaşi spirit? Pe aceleaşi urme?
19. Aţi crezut cumva tot timpul acesta că ne prezentăm apărarea înaintea voastră? Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în unitate cu Cristos. Dar, iubiţi fraţi, toate lucrurile sunt pentru zidirea voastră.
20. Căci mă tem ca nu cumva, când voi sosi, să vă găsesc aşa cum nu doresc şi să mă port cu voi aşa cum nu doriţi. Şi mă tem să nu fie mai degrabă ceartă, gelozie, accese de mânie, dispute, bârfeli, şuşoteli, îngâmfare, tulburări.
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~