Citește Biblia TLM Efeseni capitolul 2
1. Mai mult, pe voi Dumnezeu v-a făcut vii, deşi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,
2. în care umblaţi odinioară potrivit sistemului acestei lumi, potrivit conducătorului autorităţii aerului, spiritul care lucrează acum în fiii neascultării.
3. Printre ei, şi noi toţi ne purtam odinioară după dorinţele cărnii noastre, făcând lucrurile pe care le doreau carnea şi gândurile, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, în marea sa iubire cu care ne-a iubit
5. ne-a dat viaţă cu Cristos chiar când eram morţi în greşeli — prin bunătate nemeritată aţi fost salvaţi —
6. şi ne-a ridicat împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti, în unitate cu Cristos Isus,
7. pentru ca în sistemele viitoare să fie arătată neasemuita bogăţie a bunătăţii sale nemeritate, în bunăvoinţa sa faţă de noi, în unitate cu Cristos Isus.
8. De fapt, prin această bunătate nemeritată aţi fost salvaţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.
9. Nu vine prin lucrări, pentru ca nimeni să nu aibă motiv de laudă.
10. Căci suntem lucrarea mâinilor sale şi am fost creaţi în unitate cu Cristos Isus pentru lucrări bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte ca să umblăm în ele.
meniu prim"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~