Citește Biblia TLM Efeseni capitolul 6
11. Îmbrăcaţi-vă cu armura completă care provine de la Dumnezeu, ca să puteţi rămâne neclintiţi împotriva maşinaţiilor Diavolului.
12. Fiindcă avem de luptat nu împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva guvernărilor, împotriva autorităţilor, împotriva conducătorilor mondiali ai acestui întuneric, împotriva forţelor spirituale rele din locurile cereşti.
13. De aceea, luaţi armura completă care provine de la Dumnezeu, ca să puteţi rezista în ziua cea rea şi, după ce aţi făcut tot ce vi s-a cerut, să rămâneţi neclintiţi.
14. Rămâneţi, aşadar, neclintiţi: încingeţi-vă mijlocul cu adevărul, îmbrăcaţi-vă cu platoşa dreptăţii
15. şi încălţaţi-vă picioarele cu promptitudinea de a predica vestea bună a păcii.
16. Mai presus de toate, luaţi marele scut al credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău.
17. De asemenea, luaţi coiful salvării şi sabia spiritului, care este cuvântul lui Dumnezeu,
18. rugându-vă oricând în spirit, cu orice fel de rugăciune şi implorare. Pe lângă aceasta, rămâneţi treji cu toată stăruinţa şi cu implorare pentru toţi sfinţii
19. şi pentru mine ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să pot vorbi cu libertate de exprimare, făcând cunoscut secretul sacru al veştii bune,
20. pentru care slujesc ca ambasador în lanţuri, ca să vorbesc cu îndrăzneală despre aceasta, aşa cum trebuie să vorbesc.
meniu prim"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~