Citește Biblia TLM 2 Timotei capitolul 4

Setări Biblia
11. Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos pentru slujire.
SMS
12. Pe Tihic l-am trimis la Efes.
SMS
13. Când vii, adu mantia pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, precum şi sulurile, mai ales pergamentele.
SMS
14. Alexandru, meşterul arămar, mi-a făcut multe rele. Iehova îi va plăti după faptele lui.
SMS
15. Păzeşte-te şi tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre.
SMS
16. La prima mea apărare nimeni n-a stat alături de mine, ci toţi m-au părăsit — să nu li se pună asta la socoteală —,
SMS
17. însă Domnul a stat lângă mine şi mi-a dat putere, pentru ca, prin mine, predicarea să fie făcută pe deplin şi toate naţiunile s-o audă. Şi am fost scăpat din gura leului.
SMS
18. Domnul mă va elibera de orice rău şi mă va salva pentru regatul său ceresc. A lui să fie gloria pentru totdeauna şi veşnic! Amin!
SMS
19. Transmiteţi salutările mele Priscăi, lui Aquila şi familiei lui Onisifor!
SMS
20. Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav la Milet.
SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 4 din 4
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Timotei >> Citește Biblia TLM 2 Timotei capitolul 4 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~