Citește Biblia TLM Evrei capitolul 12

Setări Biblia
1. Astfel, pentru că suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm şi noi la o parte orice greutate şi păcatul care ne înfăşoară atât de uşor şi să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte,
trimiteri 6SMS
2. privind ţintă la Reprezentantul Principal al credinţei noastre şi Cel care o duce la perfecţiune, Isus. Pentru bucuria care-i era pusă înainte, el a suportat stâlpul de tortură, dispreţuind ruşinea, şi s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.
trimiteri 7SMS
3. Într-adevăr, priviţi cu atenţie la cel care a suportat cuvinte atât de potrivnice, rostite de păcătoşi împotriva intereselor lor, ca să nu obosiţi şi să nu vă pierdeţi puterile în sufletele voastre.
trimiteri 3SMS
4. În lupta voastră împotriva acestui păcat, încă nu v-aţi împotrivit până la sânge.
trimiteri 2SMS
5. Şi aţi uitat de tot îndemnul care vă este dat ca unor fii: „Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea lui Iehova şi nu-ţi pierde puterile când eşti corectat de el,
trimiteri 2SMS
6. căci Iehova îl disciplinează pe cel pe care-l iubeşte; de fapt, el biciuieşte pe oricine îl primeşte ca fiu“.
trimiteri 5SMS
7. Pentru disciplinare suportaţi voi. Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care tatăl nu-l disciplinează?
trimiteri 5SMS
8. Dar, dacă sunteţi scutiţi de disciplinarea de care toţi au parte, sunteţi copii nelegitimi, nu fii.
trimiteri 2SMS
9. Mai mult decât atât, aveam taţi din carne ca şi noi care ne disciplinau şi tot îi respectam. Să nu ne supunem cu atât mai mult Tatălui vieţii noastre spirituale şi să trăim?
trimiteri 7SMS
10. Fiindcă ei ne disciplinau pentru puţine zile, aşa cum credeau ei că este bine, dar el o face în folosul nostru, ca să avem parte de sfinţenia sa.
trimiteri 3SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 12 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Evrei >> Citește Biblia TLM Evrei capitolul 12 | FiiLumina
meniu prim
"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~