Citește Biblia TLM Revelaţia capitolul 2
1. Îngerului congregaţiei din Efes scrie-i: Iată ce spune cel care ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, cel care umblă în mijlocul celor şapte lampadare de aur:
2. «Cunosc faptele tale, truda ta şi perseverenţa ta şi ştiu că nu-i poţi suporta pe oamenii răi, că i-ai pus la încercare pe cei care zic că sunt apostoli, dar nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Tu manifeşti şi perseverenţă, ai suportat multe de dragul numelui meu şi n-ai obosit.
4. Totuşi, iată ce am împotriva ta: că ai părăsit iubirea pe care o aveai la început.
5. De aceea, aminteşte-ţi de unde ai căzut, căieşte-te şi fă faptele de altădată. Dacă nu, voi veni la tine şi voi îndepărta lampadarul tău din locul lui, dacă nu te căieşti.
6. Totuşi, ai aceasta: că urăşti faptele sectei nicolaiţilor, pe care le urăsc şi eu.
7. Cine are urechi să audă ce le spune congregaţiilor spiritul: Celui care învinge îi voi da voie să mănânce din pomul vieţii, care este în paradisul lui Dumnezeu».
8. Îngerului congregaţiei din Smirna scrie-i: Iată ce spune «Cel dintâi şi Cel de pe urmă», care a fost mort şi a revenit la viaţă:
9. «Cunosc necazul şi sărăcia ta — deşi eşti bogat — şi blasfemia celor care spun că sunt iudei şi totuşi nu sunt, ci sunt o sinagogă a lui Satan.
10. Nu te teme de lucrurile pe care le vei suferi. Iată că Diavolul va continua să-i arunce pe unii dintre voi în închisoare ca să fiţi puşi la încercare pe deplin şi ca să aveţi un necaz de zece zile. Dovedeşte-te fidel până la moarte şi îţi voi da coroana vieţii!
meniu prim"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~