Citește Biblia TLM Revelaţia capitolul 8

Setări Biblia
1. Şi când el a rupt al şaptelea sigiliu, în cer s-a făcut tăcere cam o jumătate de oră.
2. Şi i-am văzut pe cei şapte îngeri care stăteau în picioare înaintea lui Dumnezeu şi cărora li s-au dat şapte trompete.
3. Şi a sosit un alt înger, care avea un vas de aur pentru tămâie, şi a stat lângă altar. I s-a dat tămâie multă, ca s-o ofere împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur dinaintea tronului.
4. Fumul tămâiei s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.
5. Dar imediat îngerul a luat vasul pentru tămâie, l-a umplut cu foc de la altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi au fost tunete, voci, fulgere şi un cutremur de pământ.
6. Şi cei şapte îngeri cu cele şapte trompete s-au pregătit să sune din ele.
7. Şi primul a sunat din trompetă. Şi au fost grindină şi foc amestecate cu sânge, iar acestea au fost aruncate pe pământ. O treime din pământ a ars, o treime din pomi a ars şi toate plantele verzi au ars.
8. Şi al doilea înger a sunat din trompetă. Şi ceva ca un munte mare cuprins de foc a fost aruncat în mare. O treime din mare a devenit sânge,
9. o treime din creaturile care sunt în mare şi care au suflete au murit şi o treime din corăbii au naufragiat.
10. Şi al treilea înger a sunat din trompetă. O stea mare, care ardea ca o lampă, a căzut din cer; a căzut peste o treime din râuri şi peste izvoarele de ape.

Pagina 1 din 2
capitolul 8 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Revelaţia >> Citește Biblia TLM Revelaţia capitolul 8 | FiiLumina
meniu prim
"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~