Citește Biblia TLM Judecătorii capitolul 9
41. Şi Abimelec a locuit în continuare în Aruma, iar Zebul i-a izgonit pe Gaal şi pe fraţii lui, ca să nu mai locuiască în Sihem.
42. A doua zi, poporul a început să iasă pe câmp, iar Abimelec a fost înştiinţat.
43. Atunci el şi-a luat poporul, l-a împărţit în trei cete şi a stat la pândă pe câmp. Apoi s-a uitat şi iată că poporul ieşea din oraş. S-a ridicat împotriva lor şi i-a ucis.
44. Abimelec şi cetele care erau cu el s-au năpustit înainte şi s-au aşezat la intrarea porţii oraşului, iar două cete s-au năpustit asupra tuturor celor care erau pe câmp şi i-au ucis.
45. Abimelec a luptat împotriva oraşului toată ziua aceea şi a reuşit să cucerească oraşul. A omorât poporul care era în el, apoi a dărâmat oraşul şi l-a presărat cu sare.
46. Când toţi proprietarii de pământ din turnul Sihemului au auzit aceasta, s-au dus imediat în încăperea boltită a casei lui El-Berit.
47. Şi Abimelec a fost înştiinţat că se adunaseră toţi proprietarii de pământ din turnul Sihemului.
48. Atunci Abimelec a urcat pe muntele Ţalmon, el şi tot poporul care era cu el. Abimelec a luat o secure în mână şi a tăiat o ramură dintr-un copac, a ridicat-o, a pus-o pe umăr şi a zis poporului care era cu el: „Aţi văzut ce-am făcut. Grăbiţi-vă să faceţi şi voi la fel!“
49. Astfel, tot poporul a tăiat câte o ramură şi l-a urmat pe Abimelec. Apoi au pus ramurile de jur împrejurul încăperii boltite şi au dat foc încăperii boltite, astfel că toţi oamenii din turnul Sihemului au murit şi ei, aproximativ o mie de bărbaţi şi femei.
50. Abimelec s-a dus apoi la Tebeţ, a tăbărât împotriva Tebeţului şi l-a cucerit.
meniu prim"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~