| Iubirea realã existã doar atunci când nu mai ai nevoie de un alt om.
Nu ai nevoie ca celãlalt sã te aprecieze, sã te laude, sã-ti acorde timpul lui,
sã te facã sã trãiesti orgasme multiple sau sã-ti facã zilnic de mâncare.
Aceasta nu este iubire.
Este un gen de afectiune interesatã, un fel de a avea sentimente pozitive
pentru oameni care te ajutã sã-ti împlinesti nevoile si dorintele personale.
Într-o exprimare deloc elegantã sau diplomatã, tu nu îi iubesti pe oameni.
Te folosesti de ei pentru a-ti satisface nevoile.
Putem numi aceasta “iubire” în cazul în care convenim cã a iubi fãrã a astepta
nimic în schimb este ceva ce nu poate face parte din realitate.
Mi se pare cã lucrurile stau exact pe dos.
A iubi neconditionat este o expresie a realitãtii,
pe când orice altã formã de “iubire” este iluzorie.
Realitatea, Sinele, Iubirea, Constienta, Dumnezeu, Fericirea
– acestea sunt degete care aratã spre ceva ce, de fapt, nu poate fi cuprins în cuvinte,
dar poate fi simtit, experimentat, trãit plenar.
Când iubesti pentru a fi iubit sau când iubesti pentru cã esti iubit,
pot admite doar cu mare îngãduintã cã aceasta este iubire.
Însã acesta nu ar fi decât un fel de a ne fura singuri cãciula.
Este ca si cum cineva care trãieste la câmpie se urcã la un moment dat
pe o movilã si e convins astfel cã stie ce este un munte.
Iubirea interesatã, adicã amestecatã cu nevoi personale,
fãrã sã îti dai seama, stirbeste libertatea celuilalt.
Dacã am nevoie de ceva de la tine pentru a fi fericit,
dacã fericirea mea depinde de tine, te voi manipula, adesea inconstient. |