Comentariile pentru mesajul instant 44000 | Chiar poți să n

Chiar poți să nu te îngrijorezi de nimic? Biblia a fost scrisă într-un timp mai simplu. Încă se aplică versetele în lumea de azi cu toate cerințele și stresul ei? „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6) Biblia ne
Rudolfino23
-Rudolfino23 -
Chiar poți să nu te îngrijorezi de nimic? Biblia a fost scrisă într-un timp mai simplu. Încă se aplică versetele în lumea de azi cu toate cerințele și stresul ei?

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6)

Biblia ne spune să nu ne îngrijorăm, dar mai este aceasta o cerință rezonabilă în prezent? Cum este posibil să fii în totalitate liber de îngrijorare și stres când sunt atât de multe lucruri cu care te confrunți? Dacă se întâmplă să-ți pierzi jobul în mod neașteptat și nu poți continua să plătești o rată la bancă? Dacă viața ta nu ia întorsătura dorită de tine? Dacă pici la un examen? Dacă ajungi să lucrezi într-un fast food pentru tot restul vieții și nu vei apuca niciodată să călătorești? Cum poți fi sigur că vei avea succes? Cum rămâne cu…? Cum voi ști…? Ce se va întâmpla dacă…?

Poți găsi motive să te îngrijorezi peste tot. Te poți gândi că este necesar să fii stresat și îngrijorat pentru aceste lucruri. Nu este logic să te îngrijorezi pentru viitor? Dar Biblia nu ne spune să fim îngrijorați doar pentru lucrurile foarte mari, pentru întrebările mari din viața noastră, ci ea ne spune să nu ne îngrijorăm de nimic!

Atunci rămâne doar o singură întrebare: crezi în Biblie?

„Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:32-33)

Dumnezeu este credincios. Aceasta nu înseamnă că tu vei primi ce vrei, ci vei primi lucrurile pe care El le-a promis! Deci, ce lucruri ne-a promis Dumnezeu? El ne-a promis că „toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”. Înseamnă asta că noi vom primi așa, pur și simplu, pe un platou de argint? Departe de asta! Este o condiție care trebuie îndeplinită și această condiție este să căutăm Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui!

Cum căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu? Pur și simplu facem voia lui Dumnezeu! Dumnezeu vrea ca noi să ascultăm ce este scris în Biblie. El vrea ca noi să găsim păcatul din natura noastră proprie în fiecare situație și să biruim acel păcat! El vrea ca noi să devenim liberi de îngrijorare și neliniște. El vrea ca noi să fim credincioși!

Opusul îngrijorării este credința. În credință tu poți trece prin viața de pe pământ luând toate deciziile încrezător, pentru că Dumnezeu te va îndruma până la cel mai mic detaliu. Credința înseamnă ascultare completă, oarbă. Credința înseamnă că tu faci ceea ce Dumnezeu îți spune, înainte de a ști rezultatul acțiunii tale. Credința nu înseamnă că tu înțelegi totul, ci înseamnă că tu asculți pentru că te încrezi în grija și îndrumarea desăvârșită a lui Dumnezeu!

Credința nu înseamnă că simțurile noastre (sufleul nostru) este înlăturat – vor fi multe zile și situații unde sentimentele de îngrijorare, descurajare, depresie, mânie, etc. vor pune presiune mare ca să capete puterea în mintea noastră. Este scris că noi trebuie să „luptăm lupta cea bună a credinței.” (1. Timotei 6:12) Credința nu este un sentiment care vine peste noi când citim Biblia, ci o atitudine urmată de acțiune. Ea cere ca noi să ascultăm voia lui Dumnezeu, iar aceasta implică o luptă întrucât ea înseamnă că tu predai voia ta proprie și nu asculți de simțurile și logica ta naturală. Când noi simțim o îngrijorare puternică în sufletul nostru, atunci putem alege să credem în Dumnezeu în loc să credem în simțurile noastre și astfel să înaintăm în luptă cu nădejde în Dumnezeu în inimile noastre! Nu ne putem aștepta la o luptă ușoară, dar, o, ce rezultate obținem! Gândește-te să poți înainta în pace și odihnă, știind că Dumnezeu va avea grijă de tine până la cel mai mic detaliu!

Citește Cuvântul lui Dumnezeu, roagă-te Lui și împlinește voia Lui chiar dacă nu înțelegi fiecare detaliu minuscul. Astfel tu poți căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu! Fă asta și Dumnezeu va avea grijă de tine.

Aceasta nu înseamnă nici că vei primi totul plutind din ceruri. Dumnezeu nu a promis niciodată că noi vom avea mereu o casă mare și un job foarte plăcut, că noi mereu vom avea un venit confortabil și vom fi continuu într-o stare de sănătate perfectă. Bineînțeles că vor fi încercări să ne testeze!

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28)

Nu spune că toate lucrurile lucrează împreună spre cea mai ușoară și confortabilă viață! Spune că toate lucrurile lucrează spre binele. Dumnezeu știe exact ce este necesar ca să ne facă fericiți atât în această viață cât și în următoarea. Chiar dacă nu vezi imediat de ce Dumnezeu lucrează într-un anume fel, poți merge în credință și să continui să fii ascultător!

Noi trebuie să lăsăm toate grijile și îngrijorările noastre în urmă și, în simplitate, să mergem în credință. Caută Împărăția Lui mai întâi! Atâta timp cât suntem credincioși să facem tot ceea ce Dumnezeu ne pune pe inimă, El va fi credincios să aibă grijă de noi, aici și în veșnicie. Așadar, chiar nu este nimic pentru care să fii îngrijorat
Pagina 1 din 1
Comentariul tău:
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Mesaje instant >> Comentariile pentru mesajul instant 44000 | Chiar poți să n | FiiLumina
meniu prim
"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~