Citește devoționala [b]Sub ochii noștrii[/b]

Cadrul istoric. Anul 70 de la Cristos. Ierusalim. Generalul roman Cestius înconjoară cetatea Ierusalimului. Pe neașteptate, când atactul decisiv părea iminent, Cestius se retrage. Nu se cunosc, istoric vorbind, motivele strategice, militare ale retragerii. (Exista, în schimb, un motiv spiritual.) Iudeii ies din cetate, valorifică ezitarea lui Cestius și urmăresc armata romană, care se îndepărta. Un anumit număr de suflete din Ierusalim profită de moment, se refugiază în cetatea Pella, din ținutul Pereea, dincolo de Iordan. Asta spun istoricii. Dar nu numai ei.

Forțele iudaice provoacă asemenea pierderi, în cadrul ariergardei romane, că sunt pe cale de a o distruge total. Armatele iudaice suferă pierderi minime. Se întorc în triumf, la Ierusalim, cu prăzile de război.

Ofensiva romană este reluată de Titus, care înconjoară cetatea. În Ierusalim se sărbătoresc Paștele. Acolo sunt milioane de iudei. Evrei din Iudeea. Asediul continuă. Proviziile încep să se termine. În interior, de parcă n-ar fi fost suficient pericolul din afara cetății, au loc lupte între grupări rivale. Încep teribile chinuri ale foamei. Se roade, de foame, pielea cingătorilor, a scuturilor și sandalelor. Mii de oameni încep să piară de foame și ciumă. Se ajunge, spun istoricii, ca unii părinți să-și mănânce copiii. Titus ajunge în fața Templului măreț, din vârful Muntelui Măslinilor. Îi somează pe iudei să se predea, pentru a nu fi nevoit să verse sânge în locul sfânt. Aceștia refuză. Templul este luat cu asalt, de către romani. Dar Titus nu mai poate controla situația. Soldații săi incendiază Templul și îl distrug complet. Mii de iudei, refugiați în Templu, sunt scăldați în sânge. Mor, finalmente, peste un milion de oameni. Un milion! Mulți alții sunt luați prizonieri.

Cadrul spiritual. Distrugerea Templului este anunțată de Isus însuși, precum și de Dumnezeu, prin profeți ai Vechiului Testament. Evanghelia după Marcu, capitolul 13, versetele 1 și 2: „Când a ieșit Isus din Templu, unul dintre ucenicii Lui i-a zis: Învățătorule, uită-Te ce pietre și ce zidiri! Isus i-a răspuns: Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” Al treilea Templu. Construit și cu pietre aduse de la Roma. Avertismentul dărâmării Templului vine, de asemenea, din partea lui Dumnezeu, prin profetul vechi-testamentar Mica. Cartea Vechiului Testament ”Mica” 3:12 „De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre și muntele Templului o înălțime acoperită de păduri.” Avertismente profetice cumplite vin, cu 1400 de ani înainte de data distrugerii Templului, după cum putem citi în cartea vechi-testamentară „Deuteronom” 28:56-57 ”Femeia cea mai gingașă și cea mai miloasă dintre voi, care, de gingașă și miloasă ce era, nu știa cum să calce mai ușor cu piciorul pe pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se odihnește la sânul ei, pe fiul și pe fiica ei: nu le va da nimic din pielița noului născut, pieliță ieșită din picioarele ei și din copiii pe care-i va naște, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării și necazului în care te va aduce vrăjmașul tău în cetățile tale.” Cea mai fină, cea mai delicată femeie își fierbe placenta și o mănâncă. Își fierbe copilașul. Sau, prin profetul Ieremia, în cartea vechi-testamentară ”Plângerile lui Ieremia” 4:10, în care sunt prefațate nenorocirile Ierusalimului: „Femeile, cu toată mila lor, își fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.” Astfel de grozăvii, pre-știute și anunțate de Dumnezeu, prin profeți vechi-testamentari, au loc în cetatea Ierusalimului, în timpul asediului lui Titus.

Cine scapă de tot acest dezastru îngăduit și profețit de Domnul? Cine scapă de mânia Domnului? Copiii Domnului, cu siguranță. „Voi sunteți păziți prin puterea lui Dumnezeu, prin credință. („1 Petru” 1:5) Domnul are grijă să îi anunțe să fugă din Ierusalim, ei, împreună cu familiile lor, atunci când apare oportunitatea, atunci când Cestius se retrage Copiii Domnului se refugiază, la timp, în cetatea Pella, dincolo de Iordan. Domnul Isus îi anunță, pe cei care cultivă cu El o relație. (Atunci, dar și acum.) Îi anunță de multe ori supranatural, așa cum doar El o poate face. Dar o făcuse și prin litera nou-testamentară. În „Evanghelia după Luca”, 21:20-21, Domnul Isus, cu aproape 40 de ani înainte de distrugerea Templului, profețește și îi previne pe cei ce-L vor urma: „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, și cei de pe ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate, și de cele care vor da țâță, în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în țară, și mânie împotriva norodului acestuia. Vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi luați robi printre toate neamurile; și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor.” (Pentru cei care nu sunt informați, ”neamuri”, din punct de vedere biblic, nou-testamentar, este tot ceea ce nu este iudeu, evreu. Restul lumii, adică.)
De ce s-au întîmplat toate acestea? Din cauza mâniei lui Dumnezeu. Pentru că israeliții nu l-au primit pe Domnul Isus. Ba, L-au atârnat pe lemn. Suntem obișnuiți să spunem că Dumnezeu este bun. Și este. Că este îndelung răbdător. Și este. Să spunem că Dumnezeu este dragoste. Da, desigur, Dumnezeu este dragoste. Și este plin de milă și de îndurare. Dar El este, în același timp, și aspru. Vezi „Romani” 11:22. Dumnezeu este și foc mistuitor. Poți, tot nesocotindu-l pe Dumnezeu, luându-L în ușor, batjocorindu-L, să-ți aduni în jurul tău o „comoară de mânie”. (Nu știu să localizez, acum, citatul nou-testamentar, dar el există.) Și, „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” („Evrei” 10:31) În „Faptele Apostolilor” 2, Petru acuză și le reproșează israeliților că l-au răstignit pe Isus, prin mâna celor fărădelege. Ce e de făcut, îl întreabă aceștia, înfricoșați. Credeți în Isus Cristos și pocăiți-vă, le răspunde Petru.

De aproape 2000 de ani, de la distrugerea Templului, Israelul tace spiritual. Și nu crede că Isus Cristos este Mântuitorul. De aproape 2000 de ani, Israelul nu mai dă nici un profet. Ba, se încheagă cu greu și politic, ca stat, în 1948. De aproape 2000 de ani, Dumnezeu tace, în privința Israelului. Iar ei, ca popor care l-au dat în trup pe Domnul Isus, nu-l recunosc ca Mesia. Paradoxal, Domnul Isus nu este Domnul lor, ci Domnul celorlalte popoare, cum spune Martin Luther. Astăzi, statistic vorbind, un procent de 2 până la 3 % din populația actuală a Israelului îl recunoaște pe Domnul Isus ca Mântuitor. ”O rămășiță”, o numește „Romani” 11:5, perpetuată prin Har. Inima Israelului a căzut într-o împietrire. Este profeția care se derulează astăzi. Sub ochii noștrii. În „Epistola lui Pavel către romani”, apostolul le scrie celor din Roma aceste rânduri profetice: „Romani”, capitolul 11, vers 25 până la 28: ”Nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ține până va intra numărul deplin al Neamurilor. Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: Izbăvitorul va veni din Sion, și va îndepărta toate nelegiurile de la Iacov. Acesta este legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele. În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru. Dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor.”

Pe înțelesul tuturor: Inima Israelului este împietrită. De aproape 2000 de ani. Spre binele restului lumii. Până când? Până când se va împlini vremea neamurilor, cum citam, câteva rânduri mai sus. Adică până atunci când se va împlini numărul de mântuiți stabilit de Dumnezeu, din cadrul restului lumii. Italieni (foștii romani, nu?), americani, români, peruani, ethiopieni, etc. Doar o rămășiță (acum aprox 2,3 %) din Israel îl are ca Domn și Mântuitor pe Isus Cristos. Dar, după ce se va împlini numărul Neamurilor, inima Israelului va fi despietrită. Pentru că Israelul este iubit de Domnul. Nu datorită credinței în Evanghelie, căreia Israelul îi este acum vrăjmaș, de aproape 2000 de ani, ci datorită părinților lor credincioși din vechime, Avraam, Isaac și Iacov, cu care Dumnezeu a încheiat un legământ. (Vezi „Geneza” 17 și următoarele.) Legământ, făgăduință pe care El nu și-o încalcă.

Rândurile din „Epistola lui Pavel către romani”, capitolul 11, scrise acum două milenii, sunt foarte clare. O profeție la nivel planetar, care se derulează și confirmă chiar în zi de astăzi, chiar sub ochii noștrii.

Dumnezeu și-a făcut cunoscute, de la bun început, Planul Său, promisiunile, pedepsele, calea de urmat, totul. Toate acestea sunt cuprinse, într-o formă directă sau alegorică, în Cartea Vieții, regulamentul de viață al credinciosului. Toate s-au împlinit și se împlinesc, sub ochii noștrii. Pentru cine are ochi să vadă și pentru cine vrea să vadă. Toate s-au confirmat, inclusiv, sau mai ales, făgăduințele. Și, pentru cei care au primit Harul și înțeleg să fie copiii Săi „Făgădunința pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viața veșnică.” („1 Ioan” 2:25)