![]() | |
![]() | Natura este primul misionar al lui Dumnezeu. Acolo unde nu există o Biblie, sunt stelele strălucitoare. Acolo unde nu sunt predicatori există primăvară. Dacă cineva nu are nimic decât natura, atunci natura îi va fi suficientă pentru a-i dezvălui şi pentru a-i "vorbi" câte ceva despre măreţia lui Dumnezeu.11 ![]() ![]() ![]() |
![]() | Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii,pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.(Timotei capitolul 2:1-2)9 ![]() ![]() ![]() |
![]() | Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.(Efeseni 6:12)6 ![]() |
![]() | ![]() ![]() |
![]() | ![]() ![]() |
![]() | Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?(ioan 3:17)5 ![]() |
![]() | ![]() ![]() Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria si pacea pe care o dă credința, pentru ca ,prin puterea Duhului Sfânt sa, fiți tari in nadejde! Romani 15:139 ![]() |
![]() | |
![]() | Geneza 28 : 15'Iata, Eu sint cu tine; te voi pazi pretutindeni pe unde vei merge, si te voiaduce inapoi in tara aceasta; caci nu te voi parasi , pina nu voi implinice-ti spun.'Iosua 1:9'...Intareste-te si imbarbateaza-te? Nu te inspaimanta si nu te ingrozi, caci Domnul,Dumnezeul tau, este cu tine in tot ce vei face.9 ![]() ![]() |