Citește poezia Porunca inmultirii

Domnu-a creat femeia cu-a Lui mână:
Corolă-a lumii, crin o plămădise,
Din coasta lui Adam, nu din țărână,
Bărbatului, apoi, i-o dăruise.
El a recunoscut că-i aparține,
-Nu pentru frumusețe i-a fost soață-
„O, iat-o pe aceea ce-i din mine!”
Și mama tuturor e Eva-Viață.
„Fiți roditori, creșteți, umpleți pământul!”
E-o binecuvântare, sfântă vrere:
E singura poruncă-n tot Cuvântul,
Ce-a fost îndeplinită cu plăcere..
În Biblie scrie c-odinioară,
Femeile tânjeau după copii:
Sara, Rebeca, Ana- se rugară
La Adonai, postind să nască fii.
Ultima stearpă binecuvântată-
A fost Elisabeta, ce păzea
Cuvântul Domnului, cu scumpătate:
Bătrână, pe profetul Ioan năștea.
Fecioara L-a născut pe Salvatorul
Ce timpul l-a-mpărțit în două ere,
Dar și lăcașul morților, Șeolul,
În care-a predicat după-nviere.
El a schimbat toată orânduirea,
Căci ucenicii care L-au urmat
Nu mai umblau ca toată omenirea,
Ci ca Acel Ce i-a răscumpărat...
Unii au viețuit în feciorie
Nu treizeci de-ani, ci până când mureau,
Iar eremiții stăteau în pustie,
Nu doar o lună, ci cât mai trăiau.
Fecioarele făceau un legământ:
(Deși știau că nunta nu-i păcat)
Caste să viețuiască pe pământ,
Și-n mânăstire multe au intrat.
Să-I fie mirese numai lui Cristos,
Așa se dăruiau lui Mesia..
Precum cei de la Muntele Athos:
Pustnici dedicați pentru Maria.
Pare așa ciudat, surprinzător,
Că, după valurile de prigoană,
Ce-au stins neamul martirilor,
Căsătoria le părea profană?
Prin urmare, s-au căsătorit
Și au avut copii cei „căldicei”
Cuvântul Domnului l-au împlinit
Și au lăsat credincioși după ei.
Dar noi, creștinii „ultimelor zile”
Cum ne clădim destinul pământesc?
Trăim ce citim pe sfintele file,
Urmăm modelul Mirelui Ceresc?
Cetățenia noastră este sus,
Înfiați de Tatăl Luminilor,
Frate mai mare ne este Isus,
Mamă ne e Sionul cerurilor!
Nu mai e important să ai copii,
De ești virgin sau nuntit pe pământ;
Să naști în credință-puri fii
Și roditor să fii prin Duhul Sfânt!