Citește poezia Smerenia

Smerenia e haina de noblete,
O poarta numai cel ce e intelept
Cel ce pricepe bine, pe indelete
Ca tot ce spune Dumnezeu e drept!

Cum sa accepti tu drumul coborarii?
Cind toti sa urce se silesc mereu,
Urcarea, tine minte-i drumul firii
Cand te smeresti, esti fiu de Dumnezeu.

Isus umblat-a-n umilinta pe pamant
El s-a plecat spre fiecare jos in colb
In staul s-a nascut, era ascultator si bland,
A ridicat pe cel cazut, vedere dat-a celui orb

Un ban Ei n-a avut sa puna pentru dare
A flamanzit mereu si a suferit de frig
El nu si-a strans avere in hambare
S-a dat pe Sine pentru al tau castig

Iar cand muri, nici un mormant n-avuse
In mormantul altuia El fost-a ingropat,
Dar Duhul, la avut fara masura!
Toata putera-n cer si pe pamant Lui i s-a dat.

Smerit, inseamna sa fii credincios,
In lucrul tie aici incredintat
In toiul luptei sa te avanti zelos
Sa te pastrezi de lume ne-ntinat.

Smerenia in lume,nu-i dorita
Ca ea te arunca-n conul cel umbros,
Un om smerit e cumpatat in toate
De lume e etichetat "neinsemnat, nevaloros"

Smerenie, cata tarie se ascunde in tine!
Sa poti duce ocara, prigoana si dispret,
In drumul tau, tu te jertfesti,faci numai bine
Tu nu astepti rasplata, mereu iubesti, indrepti.

Smerenia e drumul catre biruinta,
N-ai sa gresesti mergand pe calea ei
Drumul are un final, un scop, o tinta
Te duce drept in cer, deci:" mergi pe el!"