Citește poezia Mandria

Mândriea este printre noi,
trufaşă, ea se simte bine.
Se plimbă iute şi vioi,
că tare-i place pe la noi!
Nici nu cunoaşte ce-i ruşine.

Mândria e cu cel bogat
ce stă în jilţurile moi,
dar trece şi pe la argat
şi iată-i cum s-au îngâmfat!
Uitând că sunt ţărână amândoi.

Încrezătoare veşnic e în sine,
păşeşte mândră, plină de tupeu.
Convinge omul că aşa e bine,
să fie veşnic plin de sine
să îşi înalţe propriul EU.

Ea vrea mereu să strălucească,
chiar de striveşte ce-i în jur.
Să urce sus, pe scara cea lumească,
ca toţi spre sine să privească.
Ea stăpânind ce este împrejur.

Se urcă şi pe la amvoane,
crezându-se stăpână, mai presus.
Ea se făleşte plină de zorzoane
şi strigă tare-n microfoane,
uitând că aici, stăpânul e ISUS.

***

Dacă te-ai regăsit în versul meu
creştine drag, să iei aminte!
Scapă degrabă de tiranul "EU"
întoarce-te smerit la Dumnezeu
cât încă ai viaţă şi cuvinte.

Drumul mândriei duce către moarte
către pieire este calea sa.
Acolo paşii o să-ţi poarte
şi-ai să rămâi etern în moarte,
de nu salvezi acum viaţa ta.