Citește poezia DOAMNE, SA RABD NU MAI POT

Doamne, sa rabd nu mai pot:
Nedreptatea este mare;
Incercari sunt peste tot,
Iar durerea musca tare.

Musca sufletu-obosit:
Vino, Doamne, scapa-ma,
Genunchiu-i slabanogit,
Tu din rau adapa-ma!

Tu esti Apa vietii mele,
Tu, iubirea mea cea mare!
Incercarile sunt grele:
Tine-ma Tu in picioare!

Fiara vine sa sfasie:
Multi ochi m-au inconjurat.
Vor ca duhul sa-mi manie…
Eu de rau ma vreau scapat.

O, Tu, Miel ce fara pata
Ai trait pe-acest pamant,
In ajutor vino-mi indata,
Ajutorul Tau e sfant!

Vino pana nu m-apuca…
Rage langa mine, e rau;
Vrea cu el ca sa ma duca
In adanc, abis, in hau…

Dar inima-mi curatita
In sangele sfant al Tau,
Este astazi mantuita:
Mustra, Doamne, pe cel rau!

Haina alba e pe mine,
Insa Doamne, eu sunt om!
Tine-ma de mana bine:
Nu-s copac, sunt doar un pom!

Iara pomul e subtire,
Se-ndoaie la orice vant.
Asa sunt si eu din fire,
Firea mea de pe pamant.

Dar copacul este falnic,
Se inalta tot mai sus,
Nu ca eul meu cel jalnic
Care este chiar opus…

Cine poate sa se-ascunda
De stiinta Ta, Isus,
Caci privirea Ta abunda:
Drept in inima s-a dus…

Vine leul, rage, musca,
Ma-nspaimanta, e fioros.
Vrea sa ma inchida-n cusca,
Vrea sa-mi vada duhul jos.

Vine lupul care urla:
Luna e plina pe cer,
Sa ma-nghita vrea, cu surla,
Sa-mi ia sufletul, sa pier…

Azi in jurul meu sunt multe
Fiare si salbaticiuni
Care nu vor sa asculte
Si traiesc doar in minciuni.

Fiindca seful lor, satana,
E tatal minciunilor,
Care-si leapada doar blana
Si da slabiciunilor

O putere foarte mare
Peste cel ce-i credincios,
Sa-l lege cu lanturi tare,
Sa devina furios…

Deschid ochii: este noapte,
Ceata densa-n jurul meu,
In pom nu sunt roade coapte,
Iar urcusul este greu!

Numai ochi in intuneric
Ce cu ura ma privesc;
Iar in cer, peisaj feeric:
Ochii Tai ma linistesc!

Dar deodata multe gheare
Ma sfasie: vai, ce chin!
Lacrimi, sange, multe fiare,
Numai moarte si venin…

O, ce singur, ce pustie!
Unde este Adonai?
Viata vreau sa-mi fie vie…
Este vie, nu stiai?

Apa vietii, Paine sfanta,
Unde esti, Iubitul meu?
Inima mea nu-Ti mai canta,
E-apasata foarte greu!

Sunt aicea, langa tine,
Nu plec, nu te teme-acum!
Te-ntaresc ca sa fii bine,
Nu te las singur pe drum!

E-ntuneric, da-i vad coltii
Lui satan ‘fricosator;
Dar mai sus vad bolta portii,
Pe Tatal plangand cu dor!

De ce plangi, iubite Tata,
Lacrima Ta ma doare!
Ia-ma si pe mine-ndata
Sus in cer: vrei Tu oare?

Plang, imi spune duios Tata,
Ca pe crunt dusman il vezi,
Insa pe Fiul Meu, gata:
Nu-L gasesti si nu-L mai crezi.

Il cred, Tata, dar durerea
Este mare, si e-n toi.
Tu stii care-mi este vrerea:
Sa traiesc si eu cu Voi!

Dar m-a doborat dusmanul:
Cu cohorta a venit.
El n-a dat deloc cu banul,
Ci pe loc m-a ispitit,

Si obstacole in cale
El mi-a pus, mi-a presarat,
Sa ma pravalesc in vale,
Sa ma umplu de pacat…

Inaintea mea, o, Tata,
Intuneric eu privesc.
Sa-L mai vad pe Domnu-odata
Este tot ce imi doresc!

Strig la mila Ta, o, Sfinte,
Tu, imbraca-ma cu har!
Te iubesc, o, bun Parinte
Si Te vreau fara hotar!

O, copil, ‘nalta privirea
Catre Fiul Meu de sus,
Lasa-te prins de uimirea
Frumusetii lui Isus,

Caci puterea Lui e mare
Pentru cel ce si-o-nsuseste;
Ea cuprinde-ntreaga zare:
Cine crede, nu greseste!

Iarta-ma, o, drag Parinte
Pentru necredinta mea!
Cum sa-Ti spun, ca n-am cuvinte,
Cat de mare este ea!

O, imbraca-ma-n puterea
Domnului ce-i Dumnezeu!
Lepad eul, lepad vrerea,
Lepad tot ce este-al meu…

Hotararea este luata:
Da-mi vointa de otel
Sa ma lepad de indata,
Sa ma fac ca Domnul, un miel!

Insa Doamne, sfinte Tata,
Sunt neputincios de tot:
Haina fara nicio pata
Ca sa o pastrez nu pot!

Da-mi, cum ai promis, vointa,
Pune-n mine-nfaptuirea,
Umple Tu a mea fiinta,
Vino cu desavarsirea!

Uite-te tinta la Mine,
Ia-ti privirea de la ei.
Mana ta am prins-o bine,
Insa tu nu vezi, nu vrei…

Lasa-l pe vrajmasul care
Vine sa te ispiteasca,
Caci puterea MEA e mare.
A lui? Doar diavoleasca!

Vei urma pe cin’ vei crede;
Eu, Isus, chiar Eu am zis.
Nu pasi prin ce-ochiul vede,
Nu uita ca este scris:

Faca-se dupa credinta
Ce o porti in al tau suflet,
Care ti-a umplut fiinta
Si vadeste al tau umblet!

Insa de credinta ta
Se transforma-n necredinta,
Ea-ntuneca viata ta
Si moarte e-n a ta fiinta!

Dar credinta de-nfloreste
Si pe Domnul Il introneaza,
Mantuirea ea-ti vesteste
Si te binecuvinteaza!

Amin
21.09.2015