Citește poezia Doamne, nu există-n lume - Cristian Dume

Doamne, nu există zgură
Să nu poată fi lucrată,
Frământată cu măsură
În cuptoare de căldură,
Să nu faci din ea o artă.

Nu există-n lume poartă
Cu zăvoarele crăpate,
În pustie dărâmată,
Arsă-n vreme și uitată,
Să n-o vrei cândva cetate.

Doamne, nu se află-n lume
O cișmea sau o fântână,
Pustiite de cutume,
Fără apă, fără nume,
Să nu-nvie din țărână.

Numai omul nu se lasă,
Ci se pierde și se stinge
Ca o sabie lemnoasă,
Arde-n voie, nici nu-i pasă
Că păcatul îl învinge.

Numai omul moare-n voie,
Inima-i înțepenită;
Pot să treacă vești șiroaie,
La Cuvânt nu se-ncovoaie,
Ci rămâne amorțită.