Tăria Ta mă face liniștit,
Stau pironit cu ochii spre văzduh;
A mai trecut cu Tine-un asfințit,
Tresalt voios în inimă și duh.
Mă odihnesc stând pe țărâna Ta
Și mulțumesc că lacrimi am să plâng;
Te recunosc. Cum aș putea uita?
Că m-ai purtat, când pasu-mi era stâng.
...
Tăria Ta, mereu mi-e de folos;
Să lupt cu mine, firea să-mi răpun;
Deși adesea lupta-i de prisos,
Cu Tine, Doamne, toate le supun.