Te chem acum, o, Doamne, din praful vieții mele,
Mă plec ‘naintea ta cu greşurile mele,
Ți-aduc povara plină de multele-mi suspine,
Ți-nalț cântări de jale, de chin, de lacrimi pline…
Căci multe-am strâns din lume în traista vieții mele,
Și n-am înaintare, și n-am nicio putere
Ma simt răpusă, Doamne, legată și bătută
Crezutu-m-am prea tare, și Doamne-am fost înfrântă…
Acestea nu sunt versuri ce vreun poet le-a scris,
Sunt gândurile mele, e sufletul meu stins,
E rugăciunea care ți-aduc plângând ‘nainte
Primeste-mă, Te-ndură, mă iartă, Bun Părinte…!
Nici nu mai știu de unde să-ncep să-ți spun durerea
Căci mult prea multe greşuri mi-au inundat gândirea...
Și fapta, și vorbirea, și traiul meu, și portul,
Și haina vieții mele au murdărit în totul…
Căci iată, nevegherea, m-a dus la ațipire
Și-n casa mea intrat-a un hoț, o ispitire
Când casa nu-i păzită ce crunt este lovită,
Aşa sunt eu, o, Doamne, sunt goală, părăsită….
Mă recunosc în totul, nu vreau nimic s-ascund
Căci ochii Tăi, o, Doamne, chiar întunericul pătrund
Te rog frumos mă iartă, mă spală și mă-mbracă
Din nou in haina albă; de tot ce-i rău mă scapă…!
Promit să las păcatul, să nu mai fac ce-i rău
Mă pocăiesc de toate, ca să fii Domnul meu
Mă alipesc de Tine, cu toată ființa mea
In Duhul Tău, supusă, vreau să fiu fiica Ta!
Asa precum Păstorul, cu oaia cea pierdută,
O strânge blând la pieptu-I, găsind-o rătăcită
Mă strânge, Doamne, astăzi la pieptul Tău de Tată,
După iubirea ta-mi tânjește ființa mea-nsetată….
Nu vreau pentru o clipă, să-mi pierd viața dragă,
Pentru păcatul firii, să sorb iar din otravă
Nu vreau să mai dau prețul firescului pământ,
Căci prețul vieții mele, Isus, Tu l-ai plătit!...
Vreau să slujesc cu râvnă, cu inima întreagă,
Doresc să fiu lumină, să nu mai fiu o pleavă,
Ci grâu curat să fiu și sare,
Plăcută pentru Domnul, lipită de El tare…
Te rog, ajută-mi, Doamne, neputincioasa fire
Să biruiesc în luptă, să fiu umplut de Tine!
Ca slava Ta, o Doamne, în viața mea s-o port
Viu să fiu pentru Tine, iar pentru lume mort!