Citește poezia Mai vreau
Vizualizări: 319
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/422-mai-vreau]Mai vreau[/url]
Mai vreau odată tinerețea,
Mai vreau pe drumul interzis,
Şi n-aş mai fi aşa cuminte,
M-aş arunca hoțeşte-n vis!
Mai vreau din nou obrăznicie,
Să sparg pahare şi să cânt,
Să scol în noapte toți vecinii,
Să dau cu şapca de pământ!
Aş rupe lanțurile toate,
M-aş dezlega din nou de mâini,
Să fiu stăpân pe miez de noapte,
Pe umbre, pe lătrat de câini!
Să muşc din nou din carne tare,
Să dorm sub salcia din crâng,
Să-mi fie frică, să mă doară,
Să plâng, să uit să mai mănânc!
Aş alerga desculț prin pietre
Şi-aş călări ca un haiduc,
Să regăsesc cărări pierdute
Şi să mă duc, să mă tot duc...
Cu ochii-nchişi plutesc prin vise
Şi mă răsfăț, şi mă mângâi.
Dar tinerețile-mi sunt duse!
Cresc alte doruri prin câmpii...
Nota:
Puncte: 10
Daca notezi aceasta poezie, Damian îți oferă suma de 9999 lei!
Nu a fost comentată încă!
Daca comentezi aceasta poezie, Damian îți oferă suma de 9999 lei!
meniu prim"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~