Adie blând iubirea prin sufletele noastre
Și șoapte dulci din ceruri coboară spre pământ...
Și revărsând iubirea ființelor măiastre,
Se înfioară cerul, cuprins de-un cântec sfânt.
La tronul de Lumină se văd sclipiri de raze,
Reflex de diamante ce izvorăsc mereu,
Învăluind în treacăt rubine și topaze,
Se-ntrezăresc pe boltă lumini de curcubeu.
Și crinii albi ca neaua deschid a lor petale,
În zori străluce roua, natura când se-nchină...
Dar noi... noi cine suntem? Doar niște umbre pale,
Ce moștenesc în slavă o Patrie divină!
Purtăm în suflet doruri și ne cântăm iubirea
Ce-n piepturi ne stârnește fiori de frumusețe...
Ne poartă printre stele și ne-ndreaptă privirea
Spre noi comori de haruri prea scumpe și mărețe!
Să ai un suflet candid... a cerului arvună,
Să răspândești oriunde mireasma lui Hristos!
Căci știi că la sfârșit ne-așteaptă o cunună...
În ceasul fericirii din veacul glorios.
Și iar se-aude, parcă, cereasca simfonie,
Iar gândurile mele prin versuri mi le-aștern...
Și îmi doresc de-a pururi sublima armonie
Ce va domni odată în Cerul cel etern!
meniu prim "Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.” ~ Mary Kay Ash ~