Citește Biblia DCC Numeri capitolul 28
11. La începutul lunilor voastre, să aduceţi ca ardere de tot Domnului: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur;
Num 10.10În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre şi la lunile noi ale voastre, să sunaţi din trâmbiţe, când vă veţi aduce arderile de tot şi jertfele de mulţumire; şi ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Şi aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” ;
1Sam 20.5Şi David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă şi ar trebui să şed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc şi să mă ascund în câmpii până în seara zilei a treia. ;
1Cron 23.31şi să aducă neîncetat înaintea Domnului toate arderile de tot Domnului, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile rânduite. ;
2Cron 2.4Iată, eu înalţ o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, ca să I-o închin Lui, să ard înaintea Lui tămâie mirositoare, să aduc necurmat în ea pâinile pentru punerea înainte şi să aduc arderile de tot de dimineaţă şi de seară în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbătoare ale Domnului Dumnezeului nostru, după o lege veşnică pentru Israel. ;
Ezra 3.5După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă şi pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe care le aducea fiecare ca daruri de bunăvoie Domnului. ;
Neem 10.33pentru pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mâncare necurmat, pentru arderea de tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispăşire pentru Israel şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru. ;
Isa 1.13-14Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! ;
Ezec 45.17Domnitorul va fi dator să dea arderile de tot, darurile de mâncare şi jertfele de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabate, la toate adunările de sărbătoare ale casei lui Israel. El va îngriji de jertfa ispăşitoare, de darul de mâncare, de arderea de tot şi de jertfa de mulţumire, ca să se facă ispăşire pentru casa lui Israel.” ;
Ezec 46.6În ziua lunii noi, va da un viţel fără cusur, şase miei şi un berbec, toţi fără cusur. ;
Osea 2.11Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei şi toate praznicele ei. ;
Col 2.16Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, ;
SMS 12. şi, ca dar de mâncare pentru fiecare viţel, trei zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn; ca dar de mâncare pentru berbec, să aduceţi două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn;
Num 15.4-12cel ce îşi va aduce darul său Domnului, să aducă Domnului ca dar de mâncare a zecea parte dintr-o efă de floare de făină frământată într-un sfert de hin de untdelemn; ;
SMS 13. ca dar de mâncare pentru fiecare miel, să aduceţi o zecime de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
Num 28.22Să aduceţi un ţap ca jertfă de ispăşire, ca să facă ispăşire pentru voi. ;
Num 15.24dacă păcatul a fost făcut fără voie şi fără să ştie adunarea, toată adunarea să aducă un viţel ca ardere de tot de un miros plăcut Domnului, împreună cu darul său de mâncare şi cu jertfa sa de băutură, după rânduielile aşezate; să mai aducă şi un ţap ca jertfă de ispăşire. ;
SMS 14. Jertfele de băutură să fie de o jumătate de hin de vin pentru un viţel, a treia parte dintr-un hin pentru un berbec, şi un sfert de hin pentru un miel. Aceasta este arderea de tot pentru începutul lunii, în fiecare lună, în toate lunile anului.
SMS 15. Să se aducă Domnului un ţap, ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură.
Ex 12.6-18Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara. ;
Lev 23.5În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, va fi Paştile Domnului. ;
Num 9.3Să îl prăznuiţi la vremea hotărâtă, în a paisprezecea zi a lunii acesteia, seara; să îl prăznuiţi după toate legile şi după toate poruncile privitoare la el.” ;
Deut 16.1Păzeşte luna spicelor şi prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău; căci în luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea. ;
Ezec 45.21În ziua a paisprezecea a lunii întâi veţi prăznui Paştile. Sărbătoarea va ţine şapte zile, în care timp se vor mânca azime. ;
SMS Jertfele de Paşte.
16. În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, va fi Paştile Domnului.
Lev 23.6Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea Azimelor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azime. ;
SMS 17. Ziua a cincisprezecea a acestei luni să fie o zi de sărbătoare. Timp de şapte zile să se mănânce azime.
Ex 12.16În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă; şi în ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. ;
Lev 23.7În ziua întâi, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. ;
SMS 18. În ziua dintâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.
Num 28.31Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot necurmată şi darul ei de mâncare. Mieii să fie fără cusur şi să adăugaţi şi jertfele lor de băutură. ;
Lev 22.20Să nu aduceţi niciuna care să aibă vreun cusur, căci n-ar fi primită. ;
Num 29.8Să aduceţi ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului: un viţel, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur. ;
Deut 15.21Dacă are vreun cusur, dacă este şchiop sau orb, sau are vreo meteahnă trupească, să nu-l aduci ca jertfă Domnului Dumnezeului tău. ;
SMS 19. Să aduceţi ca ardere de tot Domnului o jertfă mistuită de foc: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur.
Num 28.15Să se aducă Domnului un ţap, ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură. ;
SMS 20. Să mai adăugaţi şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi de efă pentru un viţel, două zecimi pentru un berbec,
SMS
meniu prim"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~