Citește Biblia DCO Isaia capitolul 30

Setări Biblia
11. Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!"
12. De aceea aşa vorbeşte Sfântul lui Israel: "Fiindcă lepădaţi cuvântul acesta, şi vă încredeţi în silnicie şi vicleşuguri, şi vă sprijiniţi pe ele,
13. de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, ameninţă să cadă, şi a cărui prăbuşire vine deodată, într-o clipă:
14. îl sfărâmă cum se sfărâmă un vas de pământ, care se sfărâmă fără nici o milă, şi din ale cărui sfărâmături nu mai rămâne nici un ciob măcar, cu care să iei foc din vatră, sau să scoţi apă din fântână."
15. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: "În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră." Dar n-aţi voit!
16. Ci aţi zis: "Nu! Ci vom fugi pe cai!" - "De aceea veţi şi fugi!" - "Vom călări pe cai iuţi!" - "De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi!
17. O mie vor fugi la ameninţarea unuia singur; şi când vă vor ameninţa cinci, toţi veţi fugi, până veţi rămâne ca un stâlp pe vârful unui munte, şi ca un steag pe creştetul unui deal."
18. "Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!
19. Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta.
20. Domnul vă va da pâine în necaz, şi apă în strâmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi.
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 30 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCO Isaia capitolul 30 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~