Citește Biblia DCO Luca capitolul 24

Setări Biblia
21. Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.
Luca 1.68
"Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. ;Luca 2.38
A venit şi ea în acelaşi ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului. ;Fapt 1.6
Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: "Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?" ;
22. Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt,
Mat 28.8
Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. ;Marc 16.10
Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. ;Luca 24.9-10
La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. ;Ioan 20.18
Maria Magdalena s-a dus, şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul, şi că i-a spus aceste lucruri. ;
23. nu I-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu.
24. Unii din cei ce erau cu noi, s-au dus la mormânt, şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut."
Luca 24.12
Dar Petru s-a sculat, şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat, şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză, care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate. ;
25. Atunci Isus le-a zis: "O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!
26. Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?"
Luca 24.46
Şi le-a zis: "Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învie a treia zi dintre cei morţi. ;Fapt 17.3
dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi. "Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu", zicea el, "este Hristosul." ;1Pet 1.11
Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. ;
27. Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.
Luca 24.45
Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. ;Gen 3.15
Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul." ;Gen 22.18
Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!" ;Gen 26.4
Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată ;Gen 49.10
Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele. ;Num 21.9
Moise a făcut un şarpe de aramă, şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele de aramă, trăia. ;Deut 18.15
Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el! ;Ps 16.9-10
De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte. ;Ps 22
Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit, şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? ;Ps 132.11
Domnul a jurat lui David adevărul, şi nu Se va întoarce de la ce a jurat: "Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău. ;Isa 7.14
De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi). ;Isa 9.6
Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. ;Isa 40.10-11
Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui. ;Isa 50.6
Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. ;Isa 53
Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? ;Ier 23.5
"Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară. ;Ier 33.14-15
"Iată, vin zile, zice Domnul", când voi împlini cuvântul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda. ;Ezec 34.23
Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor. ;Ezec 37.25
Vor locui iarăşi în ţara, pe care am dat-o robului Meu Iacov, şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor, şi copiii copiilor lor, pe vecie, şi Robul Meu David va fi voievodul lor în veci. ;Dan 9.24
Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. ;Mic 7.20
Vei da cu credincioşie lui Iacov, şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.' ;Mal 3.1
Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, - zice Domnul oştirilor. - ;Mal 4.2
Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd. ;
28. Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe.
Gen 32.26
Omul acela a zis: "Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile." Dar Iacov a răspuns: "Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta." ;Gen 42.7
Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru, şi le-a zis: "De unde veniţi?" Ei au răspuns: "Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde." ;Marc 6.48
A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei. ;
29. Dar ei au stăruit de El, şi au zis: "Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut." Şi a intrat să rămână cu ei.
Gen 19.3
Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mâncat. ;Fapt 16.15
După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: "Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea." Şi ne-a silit să intrăm. ;
30. Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o, şi le-a dat-o.
Mat 14.19
Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor. ;
|
Pagina 3 din 6
Sari la pagina:
capitolul 24 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Luca >> Citește Biblia DCO Luca capitolul 24 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~