Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 18

Setări Biblia
11. Şase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Ţorea şi Eştaol, încinşi cu armele lor de război.
12. S-au suit, şi au tăbărât la Chiriat-Iearim în Iuda; de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat până în ziua de azi Mahane-Dan (Tabăra lui Dan).
Ios 15.60
Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, şi Raba; două cetăţi, şi satele lor. ;Jud 13.25
Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între Ţorea şi Eştaol. ;
13. Au trecut de acolo în muntele lui Efraim şi au ajuns până la casa lui Mica.
Jud 18.2
Fiii lui Dan au luat dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe care i-au trimis din Ţorea şi din Eştaol, să iscodească ţara şi s-o cerceteze. Ei le-au zis: "Duceţi-vă şi cercetaţi ţara." Ei au ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica, şi au rămas peste noapte acolo. ;
14. Atunci cei cinci oameni care se duseseră să iscodească ţara Lais, au luat cuvântul şi au zis fraţilor lor: "Ştiţi că în casele acestea este un efod, terafimi, un chip cioplit şi un chip turnat? Vedeţi acum ce aveţi de făcut."
1Sam 14.28
Atunci cineva din popor, vorbindu-i, i-a zis: "Tatăl tău a pus pe popor să jure, zicând: ,Blestemat să fie omul care va mânca astăzi!" Şi poporul era sleit de puteri. ;Jud 17.5
Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi, şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot. ;
15. Ei s-au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului Levit, în casa lui Mica, şi l-au întrebat de sănătate!
16. Cei şase sute de oameni din fiii lui Dan, încinşi cu armele lor de război, stăteau la intrarea porţii.
Jud 18.11
Şase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Ţorea şi Eştaol, încinşi cu armele lor de război. ;
17. Şi cei cinci oameni care se duseseră să iscodească ţara, s-au suit şi au intrat în casă; au luat chipul cioplit, efodul, terafimii, şi chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porţii cu cei şase sute de oameni, încinşi cu armele lor de război.
Jud 18.2-14Jud
Fiii lui Dan au luat dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe care i-au trimis din Ţorea şi din Eştaol, să iscodească ţara şi s-o cerceteze. Ei le-au zis: "Duceţi-vă şi cercetaţi ţara." Ei au ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica, şi au rămas peste noapte acolo. ;
18. Când au intrat în casa lui Mica, şi au luat chipul cioplit, efodul, terafimii, şi chipul turnat, preotul le-a zis: "Ce faceţi?"
19. Ei au răspuns: "Taci, pune-ţi mâna la gură, şi vino cu noi; să ne fii părinte şi preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om, sau să fii preotul unei seminţii şi unei familii din Israel?"
Iov 21.5
Priviţi-mă, miraţi-vă, şi puneţi mâna la gură. ;Iov 29.9
Mai marii îşi opreau cuvântările, şi îşi puneau mâna la gură. ;Iov 40.4
"Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. ;Prov 30.32
Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie, şi dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură: ;Mic 7.16
Neamurile vor vedea lucrul acesta, şi se vor ruşina, cu toată puterea lor; vor pune mâna la gură, şi îşi vor astupa urechile. ;Jud 17.10
Mica i-a zis: "Rămâi la mine; tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie, şi mijloace de trai." ;
20. Preotul s-a bucurat în inima lui; a luat efodul, terafimii, şi chipul cioplit, şi s-a unit cu ceata poporului.
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 18 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Judecatorii >> Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 18 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~