Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 7

Setări Biblia
11. Astfel, Solomon a terminat casa lui Iehova şi casa regelui şi a reuşit în tot ce-şi pusese în inimă să facă pentru casa lui Iehova şi pentru propria lui casă.
12. Iehova i s-a arătat lui Solomon în timpul nopţii şi i-a zis: „Am auzit rugăciunea ta şi mi-am ales locul acesta drept casă pentru jertfe.
13. Când voi închide cerurile ca să nu fie ploaie, când voi porunci lăcustelor verzi să devoreze ţara, când voi trimite ciumă în poporul meu,
14. dacă poporul meu, peste care a fost chemat numele meu, se va umili şi se va ruga, dacă va căuta faţa mea şi se va întoarce de la căile lui rele, atunci voi asculta din ceruri, le voi ierta păcatul şi le voi vindeca ţara.
15. Ochii mei vor fi deschişi şi urechile mele vor fi atente la rugăciunea făcută în locul acesta.
16. Acum aleg şi sfinţesc casa aceasta, pentru ca numele meu să fie în ea pe timp indefinit. Ochii mei şi inima mea vor fi acolo întotdeauna.
17. Dacă vei umbla înaintea mea aşa cum a umblat tatăl tău, David, făcând tot ce ţi-am poruncit, şi dacă vei respecta dispoziţiile şi hotărârile mele judecătoreşti,
18. atunci voi întări tronul domniei tale, potrivit legământului pe care l-am încheiat cu tatăl tău, David, când am zis: «Nu vei fi lipsit de un bărbat care să domnească peste Israel».
19. Dar, dacă vă veţi întoarce şi veţi părăsi legile şi poruncile mele pe care le-am pus înaintea voastră, dacă vă veţi duce şi le veţi sluji altor dumnezei şi vă veţi pleca înaintea lor,
20. atunci îi voi smulge din pământul meu pe care li l-am dat, iar casa aceasta pe care am sfinţit-o pentru numele meu o voi respinge dinaintea feţei mele şi o voi face o ruşine şi o batjocură în mijlocul tuturor popoarelor.
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 7 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 7 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~