Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 18

Setări Biblia

Pavel la Corint.

1. După aceea Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint.
2. Acolo a găsit pe un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei.
3. Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor.
4. Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci.
5. Dar când au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii şi dovedea iudeilor că Isus este Hristosul.
6. Fiindcă iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.”
7. Şi, după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga.
8. Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi.
9. Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea,
10. căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.”

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 18 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 18 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~