Citește Biblia TLM 1 Corinteni capitolul 9
1. Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul?
2. Dacă nu sunt apostol pentru alţii, în mod sigur sunt pentru voi, căci voi sunteţi sigiliul care confirmă apostolatul meu în Domnul.
3. Apărarea mea în faţa celor ce mă judecă este următoarea:
4. N-avem oare dreptul să mâncăm şi să bem?
5. N-avem oare dreptul să luăm cu noi o soră ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului şi Chifa?
6. Sau numai Barnaba şi cu mine n-avem dreptul să renunţăm la munca laică?
7. Cine slujeşte vreodată ca soldat pe propria cheltuială? Cine plantează o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei?
8. Spun aceste lucruri potrivit unor norme omeneşti? Nu spune şi Legea aceste lucruri?
9. Căci în Legea lui Moise este scris: „Să nu pui botniţă taurului când treieră grâul“. Oare de tauri se interesează Dumnezeu?
10. Nu spune el lucrul acesta în folosul nostru? Într-adevăr, lucrul acesta a fost scris în folosul nostru, fiindcă cine ară trebuie să are cu o speranţă şi cine treieră trebuie să facă aceasta cu speranţa că-şi va lua partea.
meniu prim"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~