Citește Biblia TLM Iacov capitolul 1
1. Iacov, sclav al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care sunt răspândite pretutindeni:
Salutare!
Fapt 12.17Însă el le-a făcut semn cu mâna să tacă şi le-a istorisit amănunţit cum l-a scos Iehova din închisoare. Şi a zis: „Spuneţi-le aceste lucruri lui Iacov şi fraţilor“. Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc.
;
Fapt 15.13Când ei au terminat de vorbit, Iacov a răspuns, zicând: „Bărbaţilor, fraţilor, ascultaţi-mă! ;
Gal 1.19Dar n-am văzut pe niciunul dintre apostoli, ci numai pe Iacov, fratele Domnului. ;
Gal 2.9da, când au ajuns să cunoască bunătatea nemeritată care mi-a fost dată, Iacov, Chifa şi Ioan, cei consideraţi stâlpi, au dat cu mine şi cu Barnaba mâna dreaptă în semn de părtăşie, pentru ca noi să mergem la naţiuni, iar ei la cei circumcişi. ;
Tit 1.1Pavel, sclav al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos, potrivit credinţei aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţei exacte a adevărului care este în armonie cu devoţiunea sfântă, ;
Fapt 26.7şi a cărei împlinire cele douăsprezece triburi ale noastre speră să o primească îndeplinind cu zel pentru el un serviciu sacru noapte şi zi. Pentru această speranţă sunt acuzat de iudei, o, rege!
;
Deut 32.26Aş zice: „Îi voi risipi,
voi şterge amintirea lor dintre oamenii muritori“,
;
Ioan 7.35De aceea, iudeii ziceau între ei: „Unde are de gând omul acesta să meargă, ca să nu-l găsim? Doar n-are de gând să meargă la iudeii răspândiţi printre greci şi să-i înveţe pe greci! ;
Fapt 2.5Pe atunci, în Ierusalim se aflau iudei, oameni cu teamă de Dumnezeu, din toate naţiunile de sub cer. ;
Fapt 8.1Iar Saul a încuviinţat uciderea lui.
În ziua aceea a izbucnit o mare persecuţie împotriva congregaţiei din Ierusalim. Toţi, cu excepţia apostolilor, s-au împrăştiat în regiunile Iudeii şi ale Samariei. ;
1Pet 1.1Petru, apostol al lui Isus Cristos, către locuitorii temporari răspândiţi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, către cei aleşi ;
2. Fraţii mei, consideraţi ca o mare bucurie când treceţi prin diferite încercări,
Mat 5.12Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie, fiindcă răsplata voastră este mare în ceruri; căci aşa i-au persecutat şi pe profeţii dinaintea voastră!
;
Fapt 5.41Ei au plecat dinaintea Sanhedrinului, bucurându-se că fuseseră socotiţi demni să fie batjocoriţi pentru numele său. ;
Evr 10.34Căci v-aţi arătat compasiunea pentru cei din închisoare şi aţi acceptat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, ştiind că voi aveţi o proprietate mai bună şi durabilă.
;
1Pet 4.13-16Dimpotrivă, continuaţi să vă bucuraţi fiindcă sunteţi părtaşi la suferinţele lui Cristos, ca să vă bucuraţi şi să exultaţi şi în timpul revelării gloriei sale. ;
1Pet 1.6În ea vă bucuraţi mult, deşi acum, dacă trebuie, sunteţi mâhniţi pentru puţin timp prin diferite încercări, ;
3. fiindcă ştiţi că încercarea credinţei voastre duce la perseverenţă.
Rom 5.3Şi nu numai atât, ci să exultăm chiar dacă suntem în necazuri, fiindcă ştim că necazul aduce perseverenţă, ;
4. Dar perseverenţa să-şi desăvârşească lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi şi sănătoşi în toate privinţele şi să nu vă lipsească nimic.
5. Astfel, dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, să i-o ceară neîncetat lui Dumnezeu, căci el le dă tuturor cu generozitate şi fără să reproşeze şi ea îi va fi dată.
1Imp 3.9Dă-i slujitorului tău o inimă ascultătoare ca să judece poporul tău, ca să discearnă între bine şi rău. Fiindcă cine poate să judece acest popor dificil al tău?“
;
Prov 2.3dacă apoi vei striga după pricepere şi-ţi vei înălţa glasul după discernământ, ;
Mat 7.7Continuaţi să cereţi şi vi se va da, continuaţi să căutaţi şi veţi găsi, continuaţi să bateţi şi vi se va deschide. ;
Mat 21.22Şi tot ce veţi cere în rugăciune având credinţă veţi primi“.
;
Marc 11.24De aceea vă spun: Toate lucrurile pe care le cereţi când vă rugaţi, să aveţi credinţă că le-aţi şi primit şi le veţi avea. ;
Luc 11.9De aceea, vă spun: Continuaţi să cereţi şi vi se va da, continuaţi să căutaţi şi veţi găsi, continuaţi să bateţi şi vi se va deschide. ;
Ioan 14.13Orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat prin Fiul. ;
Ioan 15.7Dacă rămâneţi în unitate cu mine şi cuvintele mele rămân în voi, cereţi orice vreţi şi vi se va face. ;
Ioan 16.23În ziua aceea nu-mi veţi mai pune nicio întrebare. Foarte adevărat vă spun: Dacă veţi cere ceva de la Tatăl, el vă va da în numele meu. ;
Ier 29.12Mă veţi chema, veţi veni şi vă veţi ruga mie, iar eu vă voi asculta».
;
1Ioan 5.14-15Aceasta este încrederea pe care o avem în El: că, indiferent ce am cere după voinţa sa, El ne ascultă. ;
6. Dar să i-o ceară neîncetat şi cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, fiindcă cel care se îndoieşte este ca valul mării împins de vânt şi purtat încoace şi-ncolo.
Marc 11.24De aceea vă spun: Toate lucrurile pe care le cereţi când vă rugaţi, să aveţi credinţă că le-aţi şi primit şi le veţi avea. ;
1Tim 2.8Vreau deci ca bărbaţii să se roage în orice loc, ridicând mâini loiale, fără mânie şi dispute. ;
7. De fapt, omul acela să nu creadă că va primi ceva de la Iehova.
8. Este un om nehotărât, nestatornic în toate căile lui.
Iac 4.8Apropiaţi-vă de Dumnezeu, iar el se va apropia de voi! Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi purificaţi-vă inimile, nehotărâţilor! ;
9. Dar fratele de condiţie umilă să exulte datorită înălţării lui,
10. iar bogatul datorită umilirii lui, fiindcă va trece ca floarea ierbii.
Iov 14.2Răsare ca o floare şi este tăiat,
fuge ca o umbră şi nu mai este.
;
Ps 37.2Căci se vor ofili repede ca iarba
şi se vor veşteji ca iarba fragedă şi verde.
;
Ps 90.5-6Tu i-ai spulberat, sunt ca un somn.
Dimineaţa sunt ca iarba care răsare din nou,
;
Ps 102.11Zilele mele sunt ca umbra care descreşte
şi m-am uscat ca iarba.
;
Ps 103.15Zilele omului muritor sunt ca iarba verde,
el înfloreşte ca floarea de pe câmp.
;
Isa 40.6Ascultaţi! Cineva zice: „Strigă!“ Şi cineva a spus: „Ce să strig?“
„Toată carnea este ca iarba verde şi toată bunătatea ei iubitoare, ca floarea câmpului. ;
1Cor 7.31şi cei ce se folosesc de lume, ca aceia care nu se folosesc din plin de ea, fiindcă scena acestei lumi este în schimbare. ;
Iac 4.14când voi nu ştiţi ce va fi mâine cu viaţa voastră. Pentru că sunteţi un abur care apare pentru puţin timp şi apoi dispare. ;
1Pet 1.24Căci „toată carnea este ca iarba şi toată gloria ei este ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade, ;
1Ioan 2.17Şi lumea trece şi dorinţa ei la fel, dar cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna.
;
meniu prim"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~